Site logo
151 de ani de transport cu tramvaiul la Arad. De la tracțiune hipică la noile Imperio
24 octombrie 2020
tramvaiul la Arad tramvaie pentru București tramvaie moderne la Arad

Pe 24 octombrie se împlinesc 151 de ani de transport cu tramvaiul la Arad. Primele vehicule erau trase de cai și erau folosite atât pentru călători, cât și pentru mărfuri.

tramvaiul la Arad tramvaie pentru București tramvaie moderne la Arad

Pe 24 octombrie 1869, Societatea pe Acțiuni de Cale Ferată și Fabrica de Cărămidă au montat primele linii de tramvai. Conform site-ului Companiei de Transport Public Arad, atunci au fost puse în funcțiune trei linii de tramvai, ce erau operate de 19 tramvaie trase de cal. Acestea erau folosite și pentru transportul persoanelor, și pentru cel al mărfurilor, notează Arad Online.

În 1913, rețeaua de linii de tramvai a fost preluată de Primăria orașului, care a renunțat la linia de pe bulevardul principal, pe unde circulau, încă din 1908, autobuze Astra. La un an după preluare, Primăria înlocuiește tramvaiele trase de cal cu cele pe aburi și pe benzină.

Transport cu tramvaiul la Arad. Din 1946 se circulă doar cu tracțiune electrică

Un alt episod interesant din istoria tramvaielor se înregistrează în 1941, când, după ce Armata Română cucerește Odessa, la Arad ajung 14 tramvaie din acest oraș.

După 23 august 1944, tramvaiele au fost date înapoi, astfel că Aradul a revenit la tramvaie diesel și cu aburi. La scurt timp după au fost electricitate toate liniile din oraș, iar din noiembrie 1946 au circulat doar tramvaie electrice. Până în 1950 au mai fost produse la fabrica Astra încă 12 vagoane.

În 1974 a început perioada în care Aradul a cumpărat tramvaie la mâna a doua din diferite țări europene. Până în 1981 au fost aduse 100 de tramvaie Tatra (care circula astăzi în principal pe linia 3), iar între 1982 și 1985, tramvaie Timiș 2 (scoase din uz astăzi). Materialul rulant a început să se degradeze, astfel că în 1995 se cumpără alte tramvaie second hand.

În urmă cu cațiva ani, Aradul a cumpărat primele tramvaie noi de după Revoluție. Tramvaiele Imperio, fabricate la Arad, circulă astăzi pe liniile 3, 7 și 18. Totuși, mare parte a parcului de tramvaie al Companiei de Transport Public Arad este format din tramvaiele second hand cumpărate în anii 1980-1990.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share