Site logo
5 decembrie 2022

După ce, pe parcursul unui an, au fost anulate nu mai puțin de șase proceduri de achiziție, luni a avut aceeași soartă și a șaptea licitație pentru energie electrică la Metrorex.

În sistemul electronic de achiziții publice fusese postat la începutul lunii noiembrie anunțul de licitație cu titlul ”Energie electrică pentru o perioadă de 6 luni”, așa cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar. Valoarea totală estimată era cuprinsă între 249.388.459,45 și 262.128.956,84 lei, cu 58% mai mare decât la precedenta încercare, din luna iulie, când era cu puțin peste 165 de milioane de lei, așa cum a scris Club Feroviar la vremea respectivă.

Se dorea încheierea unui contract de furnizare energie electrică pentru o perioadă de șase luni, pentru necesarul Metrorex, aferent sistemului de alimentare ce include 36 de locuri de consum. Odată cu finalizarea lucrărilor de punere în funcție a locului de consum Tudor Arghezi – noua stație de pe Magistrala 2, numărul locurilor de consum va deveni 37. Cantitatea de energie electrică pentru șase luni este cuprinsă în intervalul: 92.000 MWh, reprezentând cantitatea minimă și 96.700 MWh, reprezentând cantitatea maximă.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost luni, 5 decembrie 2022, ora 15:00. Numai că și această licitație a fost anulată, tot din lipsa ofertelor, potrivit anunțului din SEAP.

Șapte licitații pentru energie electrică la Metrorex, anulate

Ultima licitație pentru furnizarea de energie electrică la Metrorex fusese anulată pe 22 august. Anterior, în mai puțin de un an, fuseseră lansate cinci licitații pentru energie electrică la metrou, dar toate au fost anulate din lipsă de oferte.

De la prima procedură de achiziție, lansată de Metrorex în aprilie anul trecut, valoarea estimată a crescut de mai bine de patru ori, evident, ca urmare a creșterii galopante a prețului la electricitate pe piața liberă. O soluție ar fi fost ca Metrorex să cumpere electricitate de la Bursa Română de Mărfuri, însă nu a făcut acest lucru și în ultima perioadă a fost nevoită să recurgă la achiziții directe.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share