CFR Călători a anunțat joi după-amiază începerea programului Trenurile Soarelui 2024, cu începere din 14/15 iunie.
Într-un comunicat dat publicității, operatorul feroviar de stat anunță că turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.
Vor fi trenuri directe spre litoral dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați și Buzău. De asemenea, pe ruta București Nord-Constanța trenurile care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore).
Astfel, timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia. 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), două perechi numai din București Băneasa și o pereche din București Obor.
Vezi AICI lista trenurilor spre litoral.
Vezi AICI lista trenurilor dinspre litoral.
Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur, cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.
Trenurile Soarelui 2024, dotate cu instalație de climatizare
Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate.
Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă și vagoane de dormit. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.
În perioada programului estival de transport, pe secția Constanța-Mangalia, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători. De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din mari oraşe ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail