Site logo
A patra încercare pentru modernizarea peroanelor din gara Constanța
21 noiembrie 2021

Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFRF SA a lansat a patra licitație pentru modernizarea peroanelor din gara Constanța, după ce precedentele au fost anulate.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat din nou anunțul de licitație ce are ca obiect ”Modernizare peroane şi copertine staţia CF Constanţa (expertiză şi DALI)”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 123.468,71 lei, echivalentul a aproape 25.000 de euro, identică cu cea de la precedentele proceduri. Regionala Constanța a CFR SA lansase o procedură identică în luna octombrie a anului trecut, care avea ca termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare data de 1 februarie 2021, ora 15,00. Procedura de achiziție a fost anulată pentru că până la termenul limită nu a fost depusă nicio ofertă. Apoi, la finele lunii februarie 2021 a fost lansată o nouă licitație, anulată și ea pentru că până pe 5 aprilie nu a fost depusă nicio ofertă.

În fine, în octombrie 2021 a fost postat un nou anunț de licitație, dar procedura a fost din nou anulată. ”Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”, se arată în anunțul de pe SICAP. La licitație depusese oferă o singură firmă, și anume PRO AMI’S Consulting SRL.



O nouă licitație pentru modernizarea peroanelor din gara Constanța

Acum, a fost lansată o nouă procedură, cu termen limită de depunere a ofertelor 1 noiembrie 2021. Serviciul care urmează a fi achiziţionat constă în elaborarea expertizei tehnice şi a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, întocmirea documentaţiei şi obţinerea certificatului de urbanism pentru lucrările de modernizare a peroanelor şi a copertinelor din staţia Constanţa.

Peronul principal al staţiei (peronul liniei 1) şi peroanele dintre liniile 2-3 și 4-5 sunt într-o stare avansată de degradare. Proiectantul trebuia să prezinte cel puţin două variante şi să propună una dintre ele, specificând avantajele şi dezavantajele fiecăreia, urmând ca beneficiarul, după avizarea în CTE, să avizeze una dintre acestea, pe baza căreia se va întocmi proiectul tehnic.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 8 decembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 8 aprilie 2022.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share