A revenit în circulație și cel de-al doilea vagon bar-bistro. Acum e disponibil în fiecare zi

de 23 mai 2026
A revenit în circulație și cel de-al doilea vagon bar-bistro. Acum e disponibil în fiecare zi

Cel de-al doilea vagon bar-bistro al CFR Călători a revenit de la reparații mai repede decât fusese anunțat, iar acum este disponibil în fiecare zi și pe ambele sensuri în compunerea perchii de trenuri IC 531/522 pe relația București-Arad și retur. Serviciile de alimentație publică sunt deficitare pe rețeaua CFR, chiar dacă există un Ordin de ministru în acest sens.

Primul vagon bar-bistro s-a întors de la reparații, unde a stat trei săptămâni, dar apoi s-a stricat cel de-al doilea, așa că rămăsese unul singur în circulație – în zilele pare pe relația București-Arad, iar în cele impare în sens invers. Situația ar fi trebuit să se mențină până pe 30 mai, așa cum am scris acum câteva zile, însă între timp vagonul a revenit la operatorul feroviar de stat.

Lista de prețuri la vagon bar-bistro poate fi consultată AICI.

De pe site-ul CFR Călători a dispărut informația potrivit căreia vagonul circulă alternativ până pe 30 mai, iar în dreptul perechii de trenuri figurează că ar avea în fiecare zi și pe fiecare sens servicii de alimentație publică. Astfel, călătoria de peste 10 ore dintre Capitală și Arad sau invers poate deveni mult mai suportabilă, în condițiile în care poți servi o friptură lângă un șpriț.



Doar două vagoane restaurant pe toată rețeaua CFR

Pe 15 ianuarie 2024, CFR Călători a semnat cu Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca contractul cu titlul ”Servicii de modernizare vagon bar-bistro seria 8976 și achiziție servicii de mentenanță vagon bar-bistro modernizat”. Valoarea serviciilor de modernizare a 10 vagoane se ridică la 9,95 milioane de euro fără TVA, la care se adaugă costul mentenanței, de 6.011.775 de euro fără TVA.

Până acum au fost livrate două astfel de vagoane, care circulă în compunerea perechii de trenuri Avram Iancu: IC 531, cu plecare din București Nord la ora 12:21 și sosire la Arad la 22:37 (10 ore și 16 minute), respectiv IC 522, cu plecare din Arad la ora 6:46 și sosire la București Nord la ora 16:56 (10 ore și 10 minute). Trenurile au și grupe de vagoane de Cluj-Napoca (de unde vine și denumirea ”Avram Iancu”).

După ce Club Feroviar a dezvăluit că al doilea vagon bar-bistro modernizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) era ”împușcat” de rugină pe acoperiș, responsabilii CFR Călători l-au trimis la reparații, pe 21 aprilie și trebuia să vină înapoi pe 5 mai, însă a fost returnat abia pe 13 mai, deci după trei săptămâni.

Numai că între timp se defectase și celălalt vagon restaurant. Care acum a revenit pe șine, așa cum am arătat.

Trenuri care au vagon bar

Asigurarea serviciilor de alimentație publică este obligatorie la bordul trenurilor Intercity, conform Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 134 din 9 februarie 2022, pentru modificarea anexei nr. 2 la OMTI nr. 153/2011 (…) pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători.

vagoanele barMult timp, conducerea CFR Călători a încălcat cu bună știință acest act normativ. Între timp, după repetatele semnale trase în acest sens de Club Feroviar, operatorul feroviar de stat a mai introdus asemenea servicii pe câteva trenuri, după cum urmează:

  • București Nord – Constanța – Brașov și retur, tren 1585/536/538/1588, vagon BR
  • București Nord – Iași și retur, tren 553/568/567/552, vagon BR
  • București Nord – Brașov și retur, tren 535/534, vagon BR.

Vagoanele BR sunt vagoane de clasa a 2-a în care jumătate sunt scaune pentru călători, iar cealaltă jumătate este amenajată ca vagon bar. Nu poți mânca friptură, ca la vagonul bar-bistro, dar poți servi un sandviș cald sau șiște chipsuri.

Lista de prețuri la vagon BR poate fi consultată AICI.

Tren Intercity privat cu servicii de alimentație publică

Un operator privat, anume Ferotrafic TFI, a găsit o soluție pentru a respecta Ordinul de ministru menționat, chiar dacă nu are vagon restaurant.

În rama electrică cumpărată de la operatorul de stat din Luxemburg, care circulă pe relația București Nord-Suceava și retur, a fost amenajat un spațiu în care au fost amplasate automate de sandvișuri, chipsuri și alte gustări, plus un alt automat pentru cafea și ceai.

Club Feroviar vă va prezenta în zilele următoare primul operator privat din România care va avea vagon restaurant în compunerea trenurilor sale.

Călătorii internaționale cu mâncare din traistă

Trenurile internaționale operate de CFR Călători nu mai au în compunere vagoane restaurant sau bar, așa că pasagerii trebuie să vine cu mâncarea și băutura în traistă.

Perechile de trenuri IR 72/73 Traianus, 78/79 Muntenia, care circulă pe relația București Nord-Budapesta și retur, nu au servicii de alimentație publică. Acest lucru nu este obligatoriu prin lege, dar ar fi necesar.

Nu are nici IR 346/347 Dacia, București Nord-Wien Westbahnhof. Atunci când în compunerea acestui tren era un vagon restaurant (până la Arad), el era plin de clienți. Acum patru ani, restaurantul a fost scos și înlocuit cu un vagon de tip BR. Între timp a fost eliminat și acesta.



Share