A treia locomotivă modernizată a ieșit pe porțile Softronic

Compania Softronic Craiova a modernizat a treia locomotivă CFR Călători, aceasta fiind colantată cu imaginea Smarandei Brăescu – prima femeie cu brevet de parașutism din România.
Într-un context în care transportul feroviar devine tot mai important pentru mobilitatea călătorilor și sustenabilitatea mediului, echipa Softronic continuă să joace un rol esențial în modernizarea flotei de locomotive din România, potrivit unui anunț al companiei pe site-ul său de socializare.
Locomotiva, fosta unitate 295 CFR Călători, a fost modernizată prin programul PNRR iar acum se află acum într-o formă îmbunătățită, pregătită să răspundă celor mai exigente cerințe ale transportului de călători.
Aceasta nu doar că a fost readusă la viață într-o formă modernă, dar poartă acum și o identitate vizuală aparte, dedicată uneia dintre cele mai curajoase figuri din istoria României – Smaranda Brăescu. „Am ales să asociem imaginea locomotivei cu această personalitate emblematică, pentru a transmite un mesaj de inspirație și determinare”, scrie Softronic.
Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din România și una dintre primele femei din lume care au cucerit cerul prin curaj, disciplină și pasiune. În anii 1930, a stabilit recorduri mondiale și a devenit un simbol internațional al curajului feminin. Prezența ei pe această locomotivă nu este întâmplătoare – este un omagiu adus performanței, inovației și forței de a depăși limitele. Așa cum ea a deschis drumuri în aviație, și noi, ne dorim să fim parte dintr-o nouă eră a transportului feroviar din România, afirmă reprezentanții companiei.
O nouă etapă în modernizarea transportului feroviar
Modernizarea locomotivei face parte dintr-un efort mai amplu care vizează îmbunătățirea serviciilor feroviare oferite călătorilor din România. Prin această transformare, fosta locomotivă 295 CFR Călători, este pregătită să-și continue călătoria pe șine, dar într-o formă actualizată și adaptată realităților feroviare de astăzi.

Ce presupune modernizarea?
Fiecare locomotivă este reconstruită aproape integral. Se păstrează doar o secțiune din șasiu care este complet recondiționat, iar toate celelalte componente sunt înlocuite cu echipamente de ultimă generație. Au fost integrate motoare asincrone, sisteme de comandă moderne, echipamente digitale și cabină de conducere nouă, conform cerințelor TSI (Technical Specifications for Interoperability).
Prin aceste intervenții, locomotivele ating performanțe superioare în ceea ce privește tracțiunea, fiabilitatea și confortul pentru personalul de operare. Fiecare locomotivă este dotată cu sistem de frânare reactivă, echipamente de diagnosticare în timp real și poate circula cu viteze de până la 160 km/h.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail