O strategie câștigătoare. Pe asta a mizat conducerea OTL, societatea care asigură transportul public din Oradea, pentru a depăși criza de lichidități din perioada stării de urgență. Acum, Oradea Transport Local a reușit să revină la 100% din capacitate.


transportul public din Oradea”Am avut de la bun început o strategie câștigătoare în ceea ce privește pandemia. Chiar și în starea de urgență, am asigurat transporturile necesare pentru cei care aveau nevoie să ajungă la locurile lor de muncă”, a declarat pentru Club Feroviar directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.

 

 


Veniturile din transportul public din Oradea au scăzut în starea de urgență

În perioada stării de urgență și în cea a stării de alertă, care a urmat apoi, cifrele nu au arătat deloc bine pentru OTL. Media veniturilor în cele cinci luni de zile a scăzut cu 30-40% față de aceeași perioadă din 2019, iar în prima lună diminuarea a fost chiar de aproape 70%. ”O bună parte din călători era formată din elevi și studenți. Cum școlile și universitățile și-au închis porțile, efectul era oarecum previzibil”, spune Adrian Revnic. În atari condiții, conducerea OTL a fost nevoită să trimită în șomaj tehnic 50% din personalul de la tramvaie, mijlocul de transport cel mai afectat de restricțiile impuse ca urmare a crizei sanitare.

El a ținut însă să precizeze că nu a fost diminuată capacitatea de transport pentru cei care lucrau în parcurile industriale, unde activitatea nu a fost oprită. Ba, dimpotrivă, pe unele trasee numărul mijloacelor de transport a fost dublat, pentru a se putea asigura distanțarea fizică a călătorilor.

 

Transportul public din Oradea a revenit la 100% din capacitate

Între timp, activitatea societății Oradea Transport Local a revenit la 100% și toată lumea a revenit la lucru cu normă întreagă. Cât despre ”strategia câștigătoare” de care vorbea Adrian Revnic, la succesul ei au contribuit mai multe elemente. În primul rând, responsabilii societății s-au preocupat de măsurile de protejare a călătorilor, prin utilizarea atomizoarelor și a echipamentelor de stropit cu substanțe dezinfectante.

Nu a fost de neglijat, ba dimpotrivă, nici sprijinul pe care OTL l-a primit de la Spitalul Județean Oradea, care i-a pus la dispoziție măști de protecție și dezinfectanți încă din primele zile ale pandemiei de coronavirus de tip nou. Pe de altă parte, s-au stabilit circuite tehnice care să nu se intersecteze, astfel încât salariații să ia cât mai puțin contact unul cu celălalt.

 

Trei cazuri de coronavirus la șoferi detașați

În ciuda tuturor acestor măsuri, și la OTL au fost trei cazuri de infectare cu Covid-19. Nu însă la personalul care a lucrat în activitatea de bază, ci în rândul șoferilor care au fost detașați în acea perioadă la Inspectoratul Județean de Urgență și la SMURD. Toți trei au fost asimptomatici și toată povestea a avut un final fericit.

Acum, călătorii care apelează la serviciile Oradea Transport Local respectă distanțarea socială, iar riscul de a contracta virusul în mijloacele de transport în comun este minim, spune directorul tehnic al societății.

 

Modelul de business se schimbă după pandemie

Cum va evolua însă business-ul OTL în perioada următoare și după ce pandemia va fi ținută, într-un final, sub control? Adrian Revnic spune că unele modificări vor apărea la nivelul tuturor operatorilor de transport public din România. ”Tot ce ține de online va cunoaște o dezvoltare spectaculoasă, iar biletele de hârtie vor dispărea, acolo unde ele încă mai există. De asemenea, se vor lua măsuri pentru separarea postului de conducere a vehiculului de spațiul destinat călătorilor. Nu în ultimul rând, autoritățile locale vor cumpăra de acum încolo mijloace de transport cu o capacitate mai mare, pentru a se putea păstra distanțarea – tramvaie mai lungi și autobuze articulate (cu burduf – n.red.)”, a explicat directorul tehnic al OTL.

 

Cel mai modern parc de tramvaie din țară

transportul public din Oradea tramvaie noi pentru OradeaÎn prezent, Oradea Transport Local are un parc activ de 100 de autobuze și 70 de tramvaie. În privința vechimii parcului, Oradea stă foarte bine în comparație cu alte orașe din țară.

”Avem cel mai modern parc de tramvaie din țară. Cele mai vechi sunt tramvaiele Tatra din anii ’90 (n.red. – în București curculă și tramvaie de peste 50 de ani vechime). Apoi avem tramvaiele Siemens, care au zece ani, iar cele de la Astra Vagoane Călători sunt și mai noi”, a mai spus Adrian Revnic.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share