Slide Slide


PARTENERI:

AIFR – CFiR, protocol de colaborare pentru promovare reciprocă

By

Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® a încheiat un protocol de colaborare cu Carieră Feroviară în România (CFiR) pentru promovarea reciprocă a imaginii, activității desfășurate și evenimentelor organizate.

Scopul urmărit este, pe de o parte, de a informa personalul care lucrează în și pentru domeniul feroviar cât și alte categorii interesate despre posibilitățile de a dezvolta o carieră în domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină și despre noutățile din domeniu, iar pe de alta parte, de a crește notorietatea AIFR® și de a promova activitățile în care aceasta este implicată.

În contextul actual, când companiile din domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină reușesc să identifice și să atragă din ce în ce mai greu resursă umană calificată, semnarea acestui protocol de colaborare vine ca o consecință firească, în completarea celui semnat cu Facultatea de Transporturi – UPB, în încercarea de a promova posibilitățile de realizare a unei cariere în acest domeniu către viitori și actuali ingineri.

AIFR®CFiR, protocol de colaborare pentru promovare reciprocă

AIFR® va publica și distribui pe site-ul și pagina de facebook proprii informații despre evenimentele și newsletterul săptamânal CFiR, precum și orice alte informații care sunt de interes pentru membrii asociației.

CFiR va publica la rubrica Blog de pe www.cfir.ro și la rubrica Cariera Feroviara în România de pe www.clubferoviar.ro orice informație furnizată de către AIFR® cu scopul de a atrage resursa umană către domeniul transportului feroviar sau de a semnala/explica anumite aspecte legislative sau de altă natură care privesc resursa umană din acest domeniu.

Toate aceste materiale vor fi distribuite și prin intermediul newsletterului săptămânal și social media: linkedin, twitter și facebook.

VEZI ȘI: OPSFPR – CFiR, protocol pentru promovarea reciprocă a imaginii, activității desfășurate și evenimentelor organizate


Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® este o organizație profesională, independentă, apolitică, patrimonială, neguvernamentală, constituită ca persoană juridică de drept privat, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 257/19 august 1992, având înregistrare naţională sub nr. 495/A/1992. Asociația reunește în rândurile sale ingineri din cadrul companiilor și societăților feroviare, societăţilor comerciale furnizoare și reparatoare de materiale și echipamente feroviare, din unități de proiectare, cercetare și învățământ superior de specialitate.

Scopul și obiectivele asociației sunt cuprinse în Statutul AIFR, aprobat în Adunarea Generală din 2019.

AIFR® s-a înființat în anul 1992 din inițiativa unui grup de ingineri, având ca Preşedinte Executiv pe Mircea Țilică. La data înființării asociația număra 39 membri.

Din 1994 la conducerea AIFR® a fost ales Adrian-Doru Stănescu, care îndeplineşte în prezent funcția de Președinte.

AIFR® este:

  • membru fondator al Uniunii Asociaţiilor Europene ale Inginerilor Feroviari – UEEIV din 1992.
  • membru al Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR
  • membru al Organismului Național de Standardizare – ASRO

 

Carieră Feroviară în România (CFiR) este prima platformă de recrutare de nișă, dedicată exclusiv industriei feroviare, transportului urban pe șină și serviciilor adiacente.

Realizăm astfel legătura directă între angajatori și persoanele interesate de a-și începe sau consolida o carieră în acest domeniu.

Oferim posibilitatea tuturor companiilor care activează în industria de profil, dar și firmelor care au o componentă în domeniul feroviar sau cel al transportului urban pe șină, de a publica anunțuri de angajare, pentru internship-uri sau stagii de practică, de inițiere a unor cursuri de calificare sau stagii de definitivare.

Anunțurile publicate  sunt distribuite către potențialii candidați prin platformele de social media facebook, twitter și linkedin, newslettere periodice și site-ul partenerului media permanent Club Feroviar.

De asemenea, ne propunem să aducem la cunoștința vizitatorilor site-ului subiecte care afectează și influențează resursa umană din acest domeniu, prin articole publicate la rubrica Blog, și să ne ținem cititorii la curent cu cele mai importante noutăți din domeniul feroviar prin selecția de știri marca Club Feroviar, existentă pe site și în newsletterul săptămânal.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share