Site logo
Alstom câștigă un contract de aproape un miliard de euro pentru mentenanța metrourilor timp de 15 ani
16 decembrie 2021

Firma Alstom Transport a câștigat licitația de mentenanță a trenurilor Metrorex, contractul având o durată de 15 ani. O comunicare în acest sens a fost trimită miercuri de către Metrorex.

Firma a fost singura care a depus ofertă, după o dispută derulată în primăvara anului cu societatea spaniolă CAF în care aceasta din urmă nu a avut câștig de cauză. Potrivit sitului public de achiziția selecția câștigătorului a avut loc miercuri, 15 decembrie.

Contractul câștigat de Alstom prevede servicii de mentenanta pentru ramele electrice de metrou si vehiculele feroviare specifice infrastructurii de metrou, pentru o perioada de 15 ani, respectiv mentenanță standard pentru: – parcul de material rulant de generație veche (trenuri tip IVA) aferent unui parcurs estimat de 16.020.000 km (1.068.000 km/an x 15 ani); și – parcul material rulant de generație nouă (trenuri tip BM2, BM21 si BM3, alt tip de material rulant achiziționat în perioada contractuală) aferent unui parcurs estimat de 121.500.000 km (8.100.000 km/an x 15 ani).

Clauze de modificare a contractului

  • Cantitatea de servicii de mentenanță standard poate fi revizuită ca urmare a modificărilor intervenite la nivelul necesității Achizitorului determinate de situații obiective din operare (modificarea intervalului de circulație, evenimente deosebite ce necesită modificarea programului de circulație, etc.).
  • Suplimentarea cantității de servicii de mentenanță standard nu va depăși 30% din valoarea serviciilor de mentenanță standard ce fac obiectul contractului (cu utilizarea prețurilor unitare prevăzute în contract pentru serviciile de mentenanță standard -prețurile ofertate). Prețul ce va fi plătit efectiv aferent cantităților suplimentare de servicii va fi stabilit la momentul formulării solicitării Achizitorului, pe baza prețurilor unitare angajate contractual, cu aplicarea (după caz) a formulei de ajustare prin revizuire. ii.
  • Corespunzător necesităților obiective intervenite în perioada de derulare a contractului, determinate de situații care nu pot fi prevăzute la momentul prezentei proceduri, Achizitorul poate solicita prestatorului servicii de mentenanță corectivă cu caracter ocazional, în limita a 15 % din valoarea angajată contractual pentru servicii standard (valoarea contractului inițial).

Valoarea estimata a serviciilor de mentenanță standard, pentru o perioadă de 15 ani este de 2.828.901.015 lei, fara TVA. Valoarea totală maximă estimată a contractului, incluzând aplicarea opțiunilor de revizuire a cantităților de servicii (mentenanță standard, mentenanță corectivă cu caracter ocazional), în limitele prevăzute (15% + 30% = 45%): 4.101.906.471,75 lei, fara TVA.

Disponibilitate a metrourilor de 99%

În vara lui 2019, într-un interviu acordat Club Feroviar, directorul Alstom Transport Romania, Gabriel Stanciu, explica de ce mentenanța metrourilor este dificilă. „Metrorex plătește un tarif pe kilometru ceea ce face ca aceste costuri să fie predictibile pentru companie. Ei știu la începutul anului că vor face cinci milioane de km. Înmulțit cu tariful, ei știu cât îi va costa în anul respectiv. Când am preluat serviciul, gradul de disponibilitate a flotei era de 60%, acum este de peste 99%. Facem mentenanță la trei tipuri de rame, niciunul fabricat de Alstom. Este vorba de IVA (fabricație autohtonă anii ‘70– n.red.), Bombardier două tipuri, CAF. La IVA (Vagoane Arad – n.red.)  am înlocuit pe banii noștri cinci sisteme majore care cauzau 80% dintre probleme. În perioada 2020-2022 vin reviziile majore care ne vor costa de trei ori cât încasăm. E un business complicat care necesita eforturi logistice mari căci trebuie să avem disponibilitate la piese 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Pe de altă parte nu poți face stoc infinit de piese căci costă foarte mult”, spunea el. Ulterior Stanciu a afirmat că gradul de disponibilitate a parcului de rame Metrorex, format din trei tipuri diferite de rame, este de peste 99%.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share