Alt om de încredere părăsește trenul lui Gruia Stoica. S-a dus director la concurență

Din trenul lui Gruia Stoica coboară tot mai mulți oameni de încredere ai magnatului dator vândut la stat și care a scăpat de pușcărie datorită prescrierii faptelor, nu pentru că acestea nu ar fi existat.
Ultima ”defectare” este cea a lui Traian Stoian, care era consilier la Grampet Logistics de mai bine de trei ani.
”Îmi face plăcere să vă anunț că începând cu data de 01.10.2025 ocup o nouă funcție, de Director General Adjunct Comercial la Unicom Tranzit !”, a scris el pe contul său de Facebook, în română și engleză.
Traian Stoian a absolvit Liceul CFR Craiova în 1986, iar apoi, în perioada 1992-1997, a urmat Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor. Cariera sa profesională a fost legată ani la rând de Rofersped, casa de expediții a CFR Marfă, unde a fost director adjunct și director general. Pentru nici un an de zile a plecat de aici pentru a ocupa postul de director de Logistică la Ceralcom Dolj, dar apoi a revenit la București, la conducerea Rofersped.
Din octombrie 2022 și până acum două zile, Traian Stoian a ocupat postul de consilier la Grampet Logistics. Apoi a plecat la Unicom Tranzit, așa cum am scris mai sus.
Alți oameni de bază au părăsit Grupul Grampet
Grupul Grampet, unul dintre cei mai mari jucători din industria feroviară din Europa de Sud-Est, traversează o perioadă tumultuoasă, marcată de demisii la nivel înalt şi de o serie de procese pierdute. Atmosfera tensionată din interiorul companiei reflectă un context tot mai dificil, alimentat de deciziile controversate ale conducerii.
Club Feroviar a scris la începutul anului că Clementina Canei, directorul Juridic al Grampet, şi-a dat demisia, pe fondul unor nemulţumiri legate de politicile implementate de Gruia Stoica, preşedintele grupului. Decizia acestuia de a externaliza o parte din serviciile juridice către case de avocatură care au pierdut procesele a fost privită cu scepticism în interiorul companiei, mai ales în contextul pierderii pe bandă rulantă a unor procese importante. Această schimbare de strategie a fost percepută de mulţi ca o lipsă de încredere în echipa juridică internă şi a generat frustrări semnificative.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail