Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineață, într-o localitate din Caraș-Severin.
Potrivit ISU Caraș-Severin, prin apel 112 pompierii au fost anunțati despre producerea unui accident feroviar pe raza localității Căvâran, informează romania24.ro. Din primele date, o ambulanță privată de transport dializă, în care se afla doar șoferul a fost lovită la trecerea de nivel cu cale ferată, de trenul de pasageri R 9572, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș.
Conform sursei citate, la locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ. Potrivit CFR SA, trenul implicat în accident, respectiv R 9572, va ajunge la destinație cu o întârziere de 80 de minute (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail