Site logo
1 iulie 2022

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a mai avansat un pic în contractele pentru rutele compensate de stat și baza de date a operatorilor de călători.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat joi progrese in derularea celor două contracte de servicii derulate anume cel privind un sistem unic de emitere a legitimațiilor de transport pentru toți operatorii și bază de date cu bilete emise de aceștia, respectiv cel privind stabilirea rutelor și volumelor de transport pentru care statul va plăti compensații operatorilor.

Cele două contracte sunt derulate de ARF ci Informatica Feroviară și respectiv cu AV Transport Planning și INRO Consultants.

Se poate spune că obiectele de activitate ale celor două contracte au întârzieri importante nu atât din vina actualei conduceri a ARF cât a faptului că procedurile aferente au demarat târziu. Spre exemplu plata compensațiilor acordate operatorilor ar trebui să se facă obligatoriu, din punct de vedere legal, pe baza datelor din baze electronice însă se face pe baza declarațiilor pe proprie răspundere ale operatorilor. Pe de altă parte cu câteva luni înainte de semnarea unor noi contracte de servicii publice cu operatorii de călători ARF nu știe care sunt relațiile și volumele d etransport pentru care este judicioasă compensarea.

Potrivit ARF zilele trecute a fost aprobat raportului intermediar nr.3 în cadrul proiectului dedicat definirii obligației de serviciu public în transportul feroviar de călători. „În conformitate cu prevederile contractuale, Raportul Intermediar nr.3 corespunde sarcinilor referitoare la  stabilirea obligației de serviciu public (OSP) de transport feroviar de călători pentru anul 2022 și generarea de rapoarte din MNT pentru următorii 4 ani. Stabilirea OSP prin MNT a avut în vedere următoarele subactivități:

  • stabilirea cererii de mobilitate la nivel național pentru transportul feroviar de călători, la nivel detaliat, pe scopuri de deplasare pentru fiecare relație tip Origine – Destinație;
  • stabilirea serviciilor optime de transport feroviar public de călători pentru preluarea acestei cereri și pentru a promova creșterea traficului feroviar de călători la nivel național;
  • stabilirea volumelor de trafic feroviar de călători pentru fiecare rută în parte;
  • prezentarea a două scenarii de bază și anume: pe baza serviciilor de transport feroviar public de călători existente în anul 2019 și pe baza serviciilor de transport feroviar public de călători optimizate pentru creșterea traficului feroviar de călători la nivel național, mai ales prin utilizarea de material rulant nou, ce va fi livrat conform proiectelor de achiziție ARF, în derulare și în pregătire, finanțate din fonduri comunitare nerambursabile;
  • stabilirea obligației de serviciu public de transport feroviar public de călători pentru anul 2022 și generarea de rapoarte din MNT pentru următorii 4 ani, privind OSP estimate, luând în considerare anul de bază 2019”.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și  co-finanțat de la bugetul de stat.



Operatorii au început încărcarea datelor în bazele Informaticii Feroviare

Cât privește celălalt contract, ARF a comunicat că a aprobat Raportului nr. 4 în cadrul proiectului „Sistem integrat, baza de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”. Informatica Feroviară a fost contractată de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) în iunie 2021, iar proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și co-finanțat de la bugetul de stat.

Prima componentă a proiectului o reprezintă soluția software –  bază de date comună a ARF, care asigură interoperabilitatea cu sistemele de ticketing ale operatorilor de transport feroviar de călători (OTF-C), prin colectarea și verificarea indicatorilor de serviciu public utilizați la calculul subvențiilor acordate în transportul feroviar public de călători.

Începând cu data de 31 ianuarie anul curent, a devenit operațională aplicația web ce reprezintă baza de date a ARF în care sunt stocate datele analitice ale trenurilor care au circulat, preluate din sistemul IRIS-Calipso al CNCF „CFR” SA, aceleași date fiind folosite la calculul taxei de utilizare a infrastructurii.

De asemenea, în baza de date a ARF, OTF-C au încărcat datele analitice pentru legitimațiile de călătorie emise prin sistemele proprii informatice în anul 2021 și primele luni din anul 2022, datele privind alocările trenurilor la secțiile OSP, precum și datele sintetice ale indicatorilor de performanță definiți în contractele de servicii publice aflate în derulare.

Existența în aceeași bază de date a vânzărilor de legitimații de călătorie la toate trenurile de călători, indiferent de OTF-C, permite ARF efectuarea unor analize globale sau individuale, pe diferite secvențe de timp.

În perioada subsecventă de la ultima raportare, prestatorul de servicii, SC Informatica Feroviară, a acordat suport și asistență utilizatorilor OTF-C la folosirea aplicației web, iar operațiunile de suport au inclus pregătirea și încărcarea datelor, prelucrarea acestora și  generarea rapoartelor.

Referitor la cea de-a doua componentă a proiectului – platforma de emitere electronică de bilete la trenurile de călători în trafic intern – trebuie menționat faptul că a fost îndeplinită funcția cu privire la vânzarea de bilete de pe un aparat mobil – tabletă, smartphone sau dispozitiv similar”, spune Autoritatea.

Care sunt avantajele

Pentru ARF: autoritatea are acces la o analiză mai bună a fluxurilor de călători și a utilizării efective a fiecărui tren, prin scanarea în tren a oricărui bilet/legitimație de călătorie.

Pentru publicului călător, utilizarea de către întreg personalul de tren și supracontrol a acestor dispozitive, poate deschide vânzarea biletelor online la toate trenurile și timpul de anticipație la achiziția online să fie redus la minim față de ora de plecare din stație.

Pentru OTF-C, avantajul adus de sistem este acela că pe costuri minime (costul abonamentului de date, al tabletei și al imprimantei), beneficiază gratuit, pe durata mentenanței asigurată prin contract, de un sistem de vânzare bilete în tren și verificare a tuturor legitimațiilor.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share