Atelierele CFR Grivița câștigă un contract important de la CFR Călători

de 4 august 2025
Atelierele CFR Grivița câștigă un contract important de la CFR Călători

Atelierele CFR Grivița vor primi 16 milioane lei pe un contract de reparație a materialului rulant deținut de CFR Călători.

Contractul are în vedere Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roți monobloc, osii-ax, discuri de frână, coroane disc de frână uzate complet sau defecte la osiile montate, refacere protecție anticorozivă și vopsire integrală in sistem poliuretanic, servicii de recondiționări/ înlocuiri de subansamble/ piese/ materiale constatate pe fluxul de reparație ca necesar a fi efectuate la vagonul de calatori seria 8987. Anunțul de atribuire a fost publicat în SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Durata contratului este de 15 luni. Singurul ofertant a fost Atelierele CFR Grivița.

Compania a avut în 2024 un profit net de 16,03 milioane de lei, venituri de 92,07 milioane de lei și cheltuieli de 65,25 milioane de lei.



Share