Automotor defect în nordul țării, după doar câteva sute de metri de la plecare

de 15 martie 2026
Automotor defect în nordul țării, după doar câteva sute de metri de la plecare

Un automotor defect al Regio Călători, care circula duminică dimineață pe ruta Suceava-Iași, le-a dat bătăi de cap pasagerilor și personalului feroviar deopotrivă.

Trenul Regio 11044 a plecat din stația CF Suceava la ora 8:01 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Iași, la ora 10:19. Numai că automotorul diesel nu a apucat să parcurgă decât câteva sute de metri, pentru că s-a defectat după pasarela de la Burdujeni, relatează Monitorul de Suceava.

Personalul operatorului de transport feroviar de călători le-a transmis oamenilor că automotorul nu mai poate pleca, iar un altul, de ajutor, trebuie adus de la Iași, unde compania își are baza din Moldova.



Călătorii au luat-o pe jos

Prin urmare, călătorii nu au avut altă variantă decât să o ia înapoi, pe jos, spre Gara Burdujeni, pentru a căuta o alternativă de a ajunge la Iași.

Compania Regio Călători operează până la cinci perechi de trenuri pe zi pe relația Suceava-Iași și retur și a pus recent în circulație și un tren Suceava-Galați. Pe ruta Suceava-Iași, cu o lungime de 137 de kilometri, circulă și trenuri ale operatorului feroviar de stat SNTFC CFR Călători.

În ciuda defectării de duminică dimineață, în sistemul public al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA trenul R 11044 figurează că a ajuns la timp la destinație. Operatorii privați nu raportează însă decât foarte rar întârzierile, mai ales pe rute regionale, așa cum am scris.



Share