Avansul șantierelor feroviare în luna august: progrese semnificative pe patru tronsoane
Ca în fiecare lună, Club Feroviar vă prezintă avansul șantierelor feroviare pentru modernizarea infrastructurii de transport pe calea ferată la nivel național. Pe patru tronsoane, lucrările au avansat semnificativ față de luna precedentă, însă pe majoritatea loturilor avansurile au fost modice, iar în unele cazuri chiar au stagnat.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat luni pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile aferent lunii iulie. Pe baza acestor date, publicația noastră a realizat o comparație cu cele aferente lunii iulie (pe care le-am publicat AICI) și a calculat diferența în ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor.
Avansul șantierelor feroviare, tronson cu tronson
Toate datele le puteți consulta în tabelul de mai jos, urmând ca apoi să tragem concluziile:
| Tronson | Km | Antreprenor | Stadiu fizic | Avans august 2025/iulie 2025 (puncte procentuale) |
| Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu | 91,58 | Asocierea Alstom Transport SA –Alcatel Lucent Romania SRL – SC PAS 97 Impex SRL | 99,30% | 0 |
| Km 614-Bârzava | 41,91 | Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL | 97,15% | 0,40 |
| Bârzava-Ilteu | 36,04 | Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL | 95,82% | 0,04 |
| Ilteu-Gurasada | 22,34 | Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA denumită ”Asocierea RailWorks” | 79,35% | 0,05 |
| Gurasada-Simeria | 40,88 | Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA | 87,50% | 0 |
| Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa
Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara |
84 | Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL, denumită Asocierea RailWorks | 49,98% | 0 |
| Subsecțiunea 2. Apața-Cața | 28 | Asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA | 58,25% | 0,15 |
| Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița | 2,438
km Fetești 2,430 km Ciulnița |
Asocierea SC Arcada Company SA și SC ISPCF SA | 81,00% | 1,00 |
| Lot 1 Caransebeș-Lugoj | 39,56 | Asocierea Rail Works, lider SC Alstom Transport SA | 1,10% | 0 |
| Lot 2 Lugoj-Timișoara Est | 53,91 | FCC Construccion S.A. | 45,50% | 5,38 |
| Lot 3 Timișoara Est-Ronaț Triaj Gr.D | 13,86 | Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA
– Timișoara – Arad Lot 3 |
13,11% | 0,91 |
| Lot 4 Ronaț Triaj D-Arad | 54,86 | Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA
– Timișoara – Arad Lot 4 |
20,25% | 2,09 |
| Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş | 30,41 | Asocierea Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită
Asocierea Railworks |
43% | 4,00 |
| Lot 2 Aghireş-Poieni | 36,53 | Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită
Asocierea Railworks |
49% | 1,00 |
| Lot 3 Poieni-Aleșd | 52,74 | Asocierea FCC Construccion (lider)- Gülermak Agir
Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș.- CNN Altyapi Yatirimlari Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC Construccion-Gülermak CCN lot 3 |
15% | 5,95 |
| Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria | 46,74 | Asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF
S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA- Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4 |
24% | 2,22 |
| Reînnoiri București-Pitești. SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575 | 21 | Asociere Strabag (lider) & Metabet CF S.A. | 97,00% | 0 |
| Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780 | Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș | 19,58% | 5,44 | |
| Reînnoiri București-Pitești. SRCF Bucuresti Lot 2 Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000. | 196,7 ambele loturi | Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș | 30,82% | 6,78 |
Topul șantierelor feroviare
După cum se poate observa din tabelul de mai sus, pe multe șantiere avansul față de luna precedentă a fost subunitar, sau chiar au stagnat, chit că vorbim de luna august, când vremea a fost bună pentru construcții.
Totuși, au fost și patru șantiere care au înregistrat progrese semnificative, iar topul îl prezentăm în cele ce urmează:
- Reînnoiri București-Pitești. SRCF Bucuresti Lot 2 Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000, cu un avans de 6,78 puncte procentuale înregistrat de turcii de la Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
- Lotul 3 Poieni-Aleșd din calea ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor, cu un avans de 5,95 puncte procentuale consemnat de Asocierea FCC Construccion (lider)- Gülermak Agir Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș.- CNN Altyapi Yatirimlari Ve Inșaat Anonim Șirketi
- Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780, cu un avans de 5,44 puncte procentuale realizat de Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
- Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est din calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, pentru progresul de 5,38 puncte procentuale al spaniolilor de la FCC Construccion.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail