Boloș îl menționează pe Sorin Grindeanu printre vinovații de ratarea PNRR

Un document al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) indică Ministerul Transporturilor printre vinovații de ratarea PNRR, mai precis de refuzul Comisiei Europene de a acorda României a treia tranșă de împrumut în condițiile în care trebuia să fim deja la a cincea (Italia a primit-o deja).
Potrivit ministrului Boloș, vinovații ar fi Grindeanu, Burduja, Bucura-Oprescu și Ministerul de Finanțe. Un document al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată punctual ce măsuri au ratat Ministerele Transporturilor, Energiei, Muncii și Finanțelor, ceea ce a dus la neîndeplinirea a șase jaloane din cererea trei de plată, chiar dacă numele demnitarilor care conduc aceste structuri nu sunt menționate.
Detaliile au fost oferite de defapt.ro care însă nu a menționat nimic despre consultarea documentului în cauză și care nici nu a prezentat extrase din acesta.
Însă principala problemă este, de fapt, legată de faptul că CCR a declarat neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor speciale, „un principiu care a fost esențial pentru abordarea generală a reformei” – explică MIPE.

Cine sunt vinovații pentru dezastrul PNRR
Vina Ministerului Transporturilor:
- Nu a respectat legislația privind achizițiile publice la semnarea unor contracte privind reabilitarea căii ferate. Mai exact, n-a mai publicat în Jurnalul Oficial al UE (echivalentul Monitorului Oficial) „erate” care schimbau condiții importante, precum eliminarea unor cerințe privind experiența tehnică și profesională.
- Politizarea numirilor la conducerile Metrorex, CNAIR, CFR, CNIR și CFR Marfă.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail