Site logo
18 martie 2023

Bugetul Palat CFR pe 2023 prevede o scădere a profitului pentru al doilea an consecutiv, în condițiile unor indemnizații pentru organele de conducere în creștere cu peste 40% față de suma aprobată anul trecut. În acest timp, ceferiștii plătesc chirie în casa lor, către societatea condusă de un fost agent SRI.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost pus în dezbatere publică proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor și Infrastructurii pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societății Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR SA.

Veniturile totale în valoare de 19.372,13 mii lei au fost estimate în creștere în anul 2023 faţă de cele realizate/preliminate în anul  2022 cu 6,47%. De cealaltă parte, cheltuielile totale estimate pentru anul 2023, în valoare de 16.717,67 mii lei, vor fi mai mari cu 18,91% faţă de cheltuielile totale preliminate/realizate  în anul 2022.



Cheltuielile cu personalul cresc cu 21,85%, cele cu indemnizațiile conducerii – cu 41,2%

Cheltuielile cu personalul în valoare de 5.259,35 mii lei au fost estimate în anul 2023, în creștere cu 21,85% față cele aprobate anul trecut. Cheltuielile de natură salarială, în valoare de 4.446,87 mii lei, au fost estimate în creștere  cu 16,93%, respectiv cu suma de 643,98 mii lei faţă de valoarea din 2022.

Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete se ridică la valoarea de 706,20 mii lei (pentru directori – 471 mii lei; pentru Consiliul de Administrație – 235,20 mii lei).

În bugetul pe 2022, despre care Club Feroviar a scris AICI, aceste cheltuieli se ridicau la doar 499,98 mii lei. Dacă facem un calcul simplu, rezultă o creștere de 41,2%.

Productivitatea muncii, în valoare de 434,18 mii lei/persoană, a fost estimată în scădere cu 1,83% față de cea preliminată/realizată  în anul 2022. Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, este de 7.341,57 lei. Numărul de personal prognozat la finele anului 2023, de 47 de salariați, a fost estimat în creștere cu un salariat față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022.

Profit în scădere în bugetul Palat CFR pe 2023

Societatea a programat un rezultat brut pozitiv (profit) în valoare de 2.654,46 mii lei, în scădere cu 35,80% față de cel preliminat/realizat la data de 31 decembrie 2022. Pentru anul 2022 fusese prevăzut un profit brut de 3.500,86 mii lei, în scădere cu 18,12%.

Cheltuielile pentru investiții pentru anul 2023, în valoare de 7.848,95 mii lei, au fost estimate în creștere cu 124,46% față de cele preliminate/realizate la finele anului trecut.

Ceferiștii plătesc chirie în casa lor

Chiar și așa redus, profitul nu va intra în conturile companiilor feroviare de stat, care plătesc chirie în propria casă, în condițiile în care Palatul CFR a fost construit din banii Căilor Ferate Române.

Construcția Palatului Administrativ CFR a început în anul 1937 pe locul unde au existat înainte atelierele de locomotive și vagoane București Nord. În 1948, clădirea a devenit complet funcțională. „Scopul construirii unui astfel de palat a fost strângerea într-o clădire a tuturor serviciilor Administraţiei Căilor Ferate, până atunci răspândite în 14 imobile izolate, majoritatea închiriate de la particulari”, se arată pe site-ul palatcfr.ro.

Au trecut anii, iar clădirea a fost în proprietatea CFR și apoi a SNCFR. Ulterior, prin H.G. nr. 706/2002, s-a înființat Societatea Comercială Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR SA, ca filială a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA. În urmă cu 12 ani, ca urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2011, societatea a fost trecută în subordinea Ministerului Transporturilor. De atunci, toate companiile feroviare de stat plătesc chirie în propria lor casă.

GEI Palat CFR, condusă de un fost agent SRI

Societatea GEI Palat CFR SA este condusă din martie anul trecut de Petre Ungureanu, căruia i-au tot fost prelungite mandatele. Petre Ungureanu este de șapte ani consilier al directorului general al Electrificare CFR SA, iar anterior (1998-2017) a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI).

El a absolvit Grupul Școlar Agricol Corabia în 1993, cu specializarea ”mecanic agricol”, după care a obținut un certificat de absolvire a unui curs de pregătire în sisteme XIS 5335S în SUA, la Astrophysics Inc. (2006), diplomă de inginer-diplomat după ce a urmat cursurile Facultății de Management și Inginerie Economică în Agricultură din București (2003-2008) și diplomă de licență de la Facultatea de Fizică a Universității Hyperion (2009).

Petre Ungureanu este asociat cu Vasile Albulescu (prietenul din copilărie al ministrului Sorin Grindeanu), împreună cu care a cumpărat două societăți ce administrează cariere de piatră din zona de vest a țării.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share