Site logo
14 noiembrie 2022

Un jurnalist francez a făcut o călătorie feroviară de la Paris la Istanbul, pe traseul legendarului Orient Express, însă cu trenuri aflate în serviciul comercial general. Pe traseu, el a călătorit și cu trenul IRN 347 Viena-București, operat de CFR Călători și și-a împărtășit impresiile cu cititorii săi. 

Călătoria jurnalistului Jean-Marc De Jaeger de la Le Figaro a însumat 2.800 km, șapte țări traversate, trei nopți și patru zile petrecute pe drum. El a vrut să demonstreze că poți ajunge pe șine de la Paris la porțile Orientului nu doar cu Orient Express, la un tarif de cel puțin 20.000 de euro, ci și cu trenuri obișnuite, plătind doar câteva sute de euro.

La finele lunii septembrie, și jurnalistul Club Feroviar semnatar al articolului de față a făcut o călătorie feroviară prin Europa, însă pe un traseu mai scurt:

CITEȘTE și FOTO-VIDEO Cum am ajuns cu trenul București-Berlin mai repede decât cu mașina

Să revenim la călătoria cu trenul a jurnalistului francez. El a plecat din Gare de l’Est din Paris și, pentru a ajunge în metropola turcească, a schimbat trenurile la Munchen, Viena și București.

De la Paris la Munchen, călătoria a durat doar cinci ore și 41 de minute, având în vedere că deplasarea s-a făcut cu un TGV, cu 320 km/oră. El menționează și posibilitatea de a călători direct de la Paris la Viena, cu trenul de noapte Nightjet introdus în circulație în decembrie 2021, fără a mai schimba la Munchen. În acest caz, călătoria depășește 14 ore.

De la Munchen la Viena, voiajul a durat patru ore, cu un tren Railjet al companiei austriece de stat ÖBB. La bordul trenului este internet Wi-Fi gratuit, iar garnitura are în compunere un vagon bar-restaurant.

Trenul IRN 347 Viena-București: ”aspect îmbătrânit al vagoanelor, fără apă caldă și fără Wi-Fi”

trenul IRN 347 Viena-BucureștiLucrurile se schimbă atunci când francezul se urcă în trenul IRN 347 Viena-București Nord. El amintește faptul că cele două capitale sunt legate feroviar în fiecare zi de trenul Dacia și că garnitura pleacă din Wien Hauptbahnhof la ora 19,42, pentru a ajunge la București a doua zi la 15,47.

”În ciuda aspectului îmbătrânit al cabinei noastre private cu două paturi (vagoanele de dormit ale CFR Călători sunt fabricate în Germania în anii 60 și au fost cumpărate la second-hand de la Deutsche Bahn – n.red.), confortul este acceptabil și garantează un somn bun. Am găsit o priză electrică la fiecare pat și un regulator de temperatură. Fără îndoială, am avut ghinion, căci apa caldă lipsea la dușul nostru și trebuia să apeși încontinuu pentru a curge apa. De remarcat că încuierea cabinelor se face doar pe interior. Fără Wi-Fi la bord, dar rețeaua 4G funcționează foarte bine pe tot parcursul. Mai degrabă liniștitor, un însoțitor de vagon se ocupă exclusiv de vagoanele de dormit. Cu toate acestea, nu părea prea preocupat de interzicerea fumatului. Dovadă, mirosul de tutun care persista pe coridor…”, scrie Jean-Marc De Jaeger în articolul său, care notează și faptul că voiajul durează aproximativ 19 ore.
<

La vagonul restaurant, francezul a avut ghinion

trenul IRN 347 Viena-București cu trenul București-Berlin
Francezul nu a apucat să mănânce meniul gustos din vagonul restaurant

De asemenea, el le recomandă celor care călătorec cu acest tren să-și facă provizii înainte de a urca în vagon. „Nu există vagon-bar până la intrarea pe teritoriul românesc. Dar oferta sa de mâncare, care se limitează la snacksuri sărate sau dulci, nu ajunge pentru a asigura o masă completă”, mai scrie el.

Fără îndoială, francezul a avut din nou ghinion. De obicei, la trenul IRN 347 este atașat din stația Arad un vagon Bar-Bistro în care se pot servi meniuri complete – friptură, garnitură și salată. Ceea ce nu a precizat el este că în vagoanele restaurant ale CFR Călători nu se poate plăti cu cardul, ci doar cash. La ramura sudică a trenului, IR 348, lipsește cu desăvârșire serviciul de alimentație publică.

Trenul București-Istanbul: ”lent, opriri tehnice multe și controale la frontiere”

trenul București-Varna trenul de Istanbul
În urmă cu câțiva ani, cușeta era turcească, iar românii aveau vagon de dormit

Călătoria jurnalistului francez a continuat cu ultima etapă, București-Istanbul, cu Bosfor Express (trenul 461). În această garnitură, care circulă doar în perioada aprilie-octombrie, este inclus un singur vagon cușetă, aparținând căilor ferate turce TCDD.

Trenul pleacă la ora 10,55 din Gara de Nord din București, pentru a ajunge la Istanbul a doua zi la 5,34 dimineața. În teorie, căci întârzierile sunt la ordinea zilei, notează jurnalistul din Hexagon. Tot el precizează că traseul pare interminabil din cauza lentorii trenului, a opririlor tehnice și a controalelor la frontiere – patru în total. Durata călătoriei este de aproximativ 19 ore.

„Trenul se oprește la gara Halkalı, în suburbia vestică a Istanbulului. Pentru a ajunge în centru, luați trenul Marmaray până la Yenikapı sau Sirkeci, aceasta din urmă fiind gara unde ajungea inițial Orient-Express.

Și în cazul acestei călătorii va trebui să vă faceți provizii, căci nu există vagon restaurant, iar ziaristul parizian laudă Gara de Nord din acest punct de vedere, pentru că există un supermarket (Carrefour) și mai multe chioșcuri de unde se poate cumpăra mâncare la pachet.

Cu ani în urmă, la trenul Bosfor Express era atașat și un vagon de dormit al CFR Călători, în afară de cel cușetă al TCDD, iar uneori și unul restaurant.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share