Site logo
4 octombrie 2022

Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a anunțat marți după-amiază când va fi lansată licitația pentru calea ferată Craiova-Caransebeș.

El a fost audiat la Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților, prezidată de fostul ministru Cătălin Drulă.

Șeful companiei de infrastructură a fost pus să dea explicații cu privire la proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și a susținut că va îndeplini toate jaloanele. Ion Simu-Alexandru a recunoscut totuși că toate licitațiile de pe tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad sunt contestate, așa cum a arătat și Club Feroviar. El a precizat că miercuri are termen la Curtea de Apel București într-una dintre aceste spețe.

În ceea ce privește reparațiile de tip Quick Wins, directorul CFR SA a estimat că până la finele anului vor fi semnate contractele pentru 123 dintre cele 133 de loturi și a precizat că ofertele pentru București-Pitești vor fi deschise în această lună.



Licitația pentru calea ferată Craiova-Caransebeș va fi lansată în acest an

Ion Simu-Alexandru a făcut și un anunț în premieră, anume că licitația pentru modernizarea tronsonului feroviar Craiova-Caransebeș va fi lansată în acest an.

„Pentru Craiova-Caransebeș, tronson care va fi împărțit în cinci loturi, avem gata studiul de fezabilitate. Sperăm ca în acest an să lansăm licitația pentru proiectare și execuție, în valoare de 2,1 miliarde de euro. Un lot important e Balota, unde vom avea un tunel de 7 km. Doar valoarea acestui lot depășește 500 de milioane de euro”, a spus directorul general al CNCF CFR SA.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share