Site logo
Capitalul social al CFR SA majorat pentru a acoperi găurile lăsate de CFR Călători
13 octombrie 2021

Ministerul Transporturilor a decis zilele trecute majorarea capitalului social al CFR SA cu 189 de milioane de lei, sumă care va acoperi pierderile gestionarului infrastructurii cauzate de datoriile CFR Călători.

Potrivit deciziei nr 35 a AGA, capitalul social al CFR SA se majorează cu 189 de milioane de lei, respectiv 2,42 milioane acțiuni în valoare nominală de 2,5 lei. Astfel, capitalul ajunge la 6,25 miliarde de lei, de la valoarea precedentă de 6,06 miliarde de lei.

Florin Dobrescu, lider sindical al Federației Drum de Fier, spune că nu cunoaște cauzele majorării, după ce Ministerul Transporturilor a exclus sindicatele de la ședințele AGA (decizie luată de fostul ministru Cătălin Drulă).

Însă majorarea de capital vine în contextul în care CFR SA are de încasat de la CFR Călători un TUI restant de 370 de milioane de lei. Lună de lună, CFR Călători are de plătit către CFR un TUI cifrat la 46 de milioane de lei.

Neplata sumelor menționate a cauzat problemele CFR SA. Gestionarul infrastructurii a ajuns ca la rândul lui să datoreze bani altor companii ale statuui.

În decizia AGA sunt invocate prevederile articolului 12 din OUG 97/2021 privind rectificarea bugetara. Potrivit acestuia:

(1) Din influența prevăzută în anexa nr. 2 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 72 „Active financiare” suma de 189.770 mii lei se utilizează pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. astfel:

  • suma de 87.250 mii lei se virează într-un cont de disponibil distinct deschis la Trezoreria Statului și se utilizează de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru achitarea către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a taxei pe valoarea adăugată deduse pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții finanțate de la bugetul de stat și neutilizată până la finele anului bugetar, nevirată la bugetul de stat, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acesteia;
  • suma de 80.000 mii lei se utilizează de către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru plata obligațiilor către Societatea Electrificare „C.F.R.” – S.A.;
  • Societatea Electrificare „C.F.R.” – S.A. utilizează suma prevăzută la lit. b) exclusiv pentru achitarea datoriilor către bugetul general consolidat al statului;
  • suma de 22.520 mii lei se utilizează de către Compania Națională de Căi Ferate „”C.F.R.” – S.A. pentru plata obligațiilor către Societatea Telecomunicații „C.F.R.” – S.A.;
  • Societatea Telecomunicații „C.F.R.” – S.A. utilizează suma prevăzută la lit. d) exclusiv pentru achitarea datoriilor către bugetul general consolidat al statului;
  • Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., Societatea Electrificare „C.F.R.” – S.A. și Societatea Telecomunicații „C.F.R.” – S.A. gestionează sumele prevăzute la lit. b) și d) prin conturi de disponibil distincte deschise pe numele acestora la Trezoreria Statului.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share