Site logo
Cătălin Drulă se plânge de subfinanțarea sistemului feroviar și atacă Programul Anghel Saligny
15 octombrie 2021

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă s-a plâns de subfinanțarea sistemului feroviar din România. El ”uită” însă să pomenească de discrepanța imensă dintre fondurle alocate sistemului rutier și cele destinate căii ferate, care a persistat și în mandatul său.

Într-un interviu acordat DCNews, fostul ministru a vorbit despre situația critică în care se află sistemul feroviar din România și lipsa finanțării.

”Nu avem banii suficienți, spre exemplu, pentru sistemul feroviar. Se întreabă lumea de ce nu avem trenuri mai bune. Răspunsul este unul destul de simplu. De 15-20 de ani această cale ferată este subfinanțată și furată și prost manageriată, dar în primul rând prost finanțată. Investițiile în reparația șinelor, în vagoane și trenuri… ultimele investiții au fost în acele , prin 2000. Anumite zone din rețea sunt la un standard mai bun, spre exemplu București-Constanța, se poate circula cu până la 150 de kilometri la oră (până la 160 km/oră – n.red.), București – Brașov este decent de asemenea”, a declarat Cătălin Drulă.

Subfinanțarea sistemului feroviar, pusă pe seama Programului Anghel Saligny

Cătălin Drulă lasă se se înțeleagă că de vină pentru fondurile reduse alocate căii ferate este Programul Anghel Saligny, promovat de premierul (acum demis) Florin Cîțu.

”Subfinanțarea nu e de ieri de azi, dar eu am propus în ședințele de coaliție, încinse pe tema asta, am spus că eu văd altceva. În loc de 7 ani, 50 de miliarde pentru ulițe asfaltate (Programul Anghel Saligny – n.red.), nu că am ceva cu ulițele, trebuie asfaltate, dar avem niște priorități în România, vrem căi ferate, autostrăzi care să treacă munții, atunci propun pe 7 ani câte două miliarde de lei extra pentru calea ferată pentru a reface șinele și să cumpărăm material rulant. Dacă ne uităm la injecțiile de capital pe care le fac țările din restul Europei, păi Italia bagă undeva aproape de 8-10 miliarde de euro pe an subvenții în sistemul feroviar anual. Un sistem mult mai performant, care generează venituri mai mari”, a mai declarat Cătălin Drulă.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share