Grup Feroviar Roman (GFR) este cel mai mare operator privat feroviar din Romania, un partener de incredere in societatea civila si, astfel, ca parte integrantă a responsabilitatii sociale (CSR) ofera sansa persoanelor interesate de obtinerea calificarilor in domeniul feroviar, de a-si crea o cariera in acest segment complex, dinamic al transportului pe calea ferata.
Grupul Feroviar Român (GFR), in colaborare cu C.E.N.A.F.E.R, acordă sustinere financiara, din fonduri proprii, prin semnarea contractului de bursa, persoanelor aflate în perioade de reconversie profesională, înscrise în sistemul asigurarilor de șomaj, absolvenților de studii medii/școli profesionale, care îsi doresc o meserie in acest domeniu.
Cursurile de calificare pentru care se fac inscrieri sunt pentru functiile de MECANIC LOCOMOTIVA, SEF TREN, SEF MANEVRA, MANEVRANT VAGOANE, MAGAZINER.
Durata cursurilor de calificare este cuprinsa intre 3 – 9 luni, in functie de programa functiei pentru care se organizeaza formarea profesionala (instruire teoretica, practica si stagiu in productie), iar in aceasta perioada, prin semnarea contractului de acordare a bursei de studii, Grup Feroviar Roman suporta toate cheltuielile legate de formarea profesionala, cheltuieli intretinere, cazare, transport. Dupa terminarea cursului de formare profesionala (in functie de optiunea aleasa), cursantii vor fi angajati la GFR pe durata nedeterminata, in cadrul punctelor de lucru ale Grup Feroviar Roman.
Conditii inscriere:
- studii: absolvent invatamant general obligatoriu / liceal;
- apt din punct de vedere medical si psihologic pentru functia pentru care se oragnizeaza cursul de calificare
Pentru dosarul de inscriere sunt necesare urmatoarele documente:
- cerere de inscriere (cu mentionarea unui numar de telefon valabil);
- copie act de identitate;
- copie act studii + foaia matricola a ultimei forme de invatamant absolvite;
- copie certificat de nastere.