Ce n-avem noi și au moldovenii. Buget multianual pentru calea ferată

Spre deosebire de directorii generali ai companiei românești de infrastructură CFR SA, care nu știu în niciun an câți bani vor primi de la stat, cei din Republica Moldova vor ști sumele alocate pe fiecare din cei cinci ani care urmează.
Calea Ferată din Republica Moldova va primi, în premieră, sprijin financiar de la stat pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii. În acest scop, a fost aprobat Contractul multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare, informează Guvernul țării vecine.
Deținerea unui buget multianual a foarte importantă, căci asigură predictibilitate și oferă posibilitatea alocării judicioase a resurselor umane și materialelor pe proiecte.
„Astfel, vor fi asigurate condițiile necesare pentru creșterea siguranței și vitezei trenurilor, sporirea competitivității transportului feroviar, precum și reducerea uzurii drumurilor. (Se – n.red.) îmbunătățește gestionarea infrastructurii feroviare și (se – n.red.) instituie un mecanism stabil de cofinanțare bugetară a lucrărilor de întreținere și modernizare a rețelei feroviare din Republica Moldova. În acest scop, a fost aprobat
Contractul multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare”, spune Guvernul țării vecine într-un comunicat remis miercuri.
Potrivit documentului, sunt prevăzute alocări anuale de la bugetul de stat pentru lucrări de reparație, întreținere și dezvoltare a infrastructurii feroviare. Suma exactă va fi stabilită la momentul semnării documentului.

Contractul va avea o durată cuprinsă între 3 și 5 ani și va include mecanisme clare de monitorizare a lucrărilor realizate, astfel încât banii publici să fie folosiți cu responsabilitate.
Implementarea Contractului multianual va asigura condițiile necesare pentru creșterea siguranței și vitezei trenurilor, sporirea competitivității transportului feroviar, precum și reducerea uzurii drumurilor, prin transferul traficului de mărfuri de la camioane la trenuri.
În România planificarea e doar pe hârtie
Surse din domeniul feroviar au afirmat că modelele multianuale bugetare nu sunt însă permise de Comunitatea Europeană, în Republica Moldova fiind posibilă ca urmare a faptului că țara nu e membră UE. Apoi, în România, anumite planificări bugetare sunt făcute în strategiile de modernizare și întreținere a căii ferate, nefiind însă respectate, fiind doar „pe hârtie”.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail