Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători a anunțat vineri dimineață că lansează Trenurile Zăpezii 2022, cu reduceri tarifare de 25%.
Reducerile se aplică în perioada 10 ianuarie-28 februarie 2022 la trenurile InterRegio operate de CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi.
Deplasarea cu trenul reprezintă o alternativă rapidă și verde la aglomerația din trafic în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei.
Vezi AICI lista completă a trenurilor incluse în această ofertă.
Reducerile tarifare se acordă astfel:
- 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din stațiile de cale ferată: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov. Astfel, se evită aglomerația din trafic de pe Valea Prahovei și se ajunge direct în stațiuni, în mai puțin de două ore și jumătate chiar și la Brașov dacă se pornește din București.
- 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din stațiile de cale ferată: Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.
Tariful de rezervare a locului (de 3,90 lei/loc) se plătește integral.
Cât costă biletele la Trenurile Zăpezii 2022
De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta București-Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa-Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord-Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin față de tariful întreg.
Exemple de tarife IR clasa a 2-a:
Tarif întreg/lei Cu oferta Trenurile Zăpezii/lei
București Nord-Predeal 39,50 30,60
Sibiu-Sinaia 52,40 40,30
București Nord-Brașov 48,60 37,45
București Nord-Vatra Dornei 100,90 76,65
Timișoara Nord– Vatra Dornei 100,90 76,65
Satu Mare-Brașov 110,90 84,15
Constanța-Brașov 79,30 60,45
Exemplele de tarife sunt valabile în perioada 10 ianuarie-28 februarie 2022 şi includ şi tariful de rezervare a locului, de 3,90 lei.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail