CFR Călători reia licitația pentru o hală de mentenanță material rulant la Baia Mare

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a reluat licitația pentru o hală de mentenanță material rulant la Baia Mare, după ce precedenta procedură a fost anulată.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Proiectarea și execuția lucrării de investiții
SRTFC Cluj vrea construirea unei hale în care să se asigure mentenanța materialului rulant de cale ferată, respectiv rectificarea bandajelor roților direct pe materialul rulant, fără demontarea boghiurilor, prin amplasarea unui strung îngropat, dar și reparațiile planificate, respectiv amplasarea standurilor de probe, a verificării geometriei și efectuării reparațiilor vagoanelor la partea de boghiu, instalație de sablare cu laser și cabină de vopsire automatizată, cu vopsea pe baza de apă. Toate acestea vor conduce la eficientizarea reparațiilor materialului rulant pe raza SRTFC Cluj și implicit pe întreaga rețea de transport feroviar de călători, se arată în anunț.
Proiectul de investiții este propus spre finanțare conform unei Note prin care a fost aprobată propunerea de modificare a Contractului de finanțare proiectul de investiții “Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 de vagoane de călători”, ce face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 august 2025, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 4 februarie 2026.
Precedenta procedură a fost anulată
O procedură de achiziție identică fusese lansată în mai de operatorul feroviar de stat și fusese primită o ofertă din partea asocierii CBC Hale SRL (lider), Activ Proiect, RA & CO SRL.
Numai că ulterior licitația a fost anulată, așa cum am scris. ”Toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile. În temeiul art.140, alin. 4 din HGR 394/2016, oferta depusa de S.C. CBC HALE S.R.L. a fost considerată INACCEPTABILĂ, deoarece până la termenul limită de răspuns 10.07.2025, ofertantul nu a răspuns solicitării de clarificare și nu a transmis documentele suport pentru demonstrarea informațiilor prezentate în DUAE”, se arăta pe site-ul procedurii.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail