Site logo
CFR cumpără utilaje de reparare a căii ferate de 80 milioane lei
17 septembrie 2021

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” – SA organizează licitație pentru „Mașini și utilaje pentru refacția căii ferate (3 loturi)”  la o valoare estimată a contractului de 80 milioane lei.

Anunțul a fost publicat joi în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

  • Descriere succintă:
    • Lot 1 – Utilaj portal mobil pentru demontat/montat panouri CF – este destinat execuției lucrărilor de reparație mecanizată a căii ferate, prin înlocuirea cadrului șină-traversă pe linii curente și pe linii din stații.
    • Lot 2 – Vagoane pentru încărcat/descărcat și transportat materialul rezultat în urma ciuruirii mecanizate a balastului – sunt vagoane de construcție specială care permit stocarea de material granular optimal necesar pentru realizarea stratului de formă cât și a sterilului care urmează să fie evacuat din linie.
    • Lot 3 – Utilaj automotor cu benă și macara cu brațe articulate – este un vehicul automotor de cale ferată pe două osii, pe al cărui șasiu/ platformă se vor monta rigid: un echipament care să permită manipularea (descărcarea din bena proprie, încărcare din spațiile adiacente) a diverselor materiale (material mărunt de cale, traverse CF, piese de volum redus, utilaje de mică mecanizare, etc); o benă care are posibilitatea să fie descărcată lateral pe ambele părți.
  • Valoarea totală estimată: 80.000.000 RON
    • Lot 1 Valoare estimată fără TVA 16.500.000,00 RON
    • Lot 2 Valoare estimată fără TVA 55.000.000,00 RON
    • Lot 3 Valoare estimată fără TVA 8.500.000,00 RON
  • Tipul procedurii: Licitație deschisă
  • Achiziția nu implică încheierea unui acord cadru

Termen limită pentru primirea ofertelor 27.10.2021 ora 15:00 (foto generic).

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share