Site logo
CFR Marfă scoate la vânzare Remiza de Locomotive Turnu Roșu și la închiriere o hală în Brașov
9 decembrie 2024
Remiza de Locomotive Turnu Roșu Carpatica Feroviar pierderile CFR Marfă Vânzarea vagoanelor și locomotivelor CFR Marfă Locomotivele CFR MarfăRemiza de Locomotive Turnu Roșu Carpatica Feroviar pierderile CFR Marfă Vânzarea vagoanelor și locomotivelor CFR Marfă Locomotivele CFR Marfă

Operatorul feroviar național CFR Marfă scoate la vânzare Remiza de Locomotive Turnu Roșu și la închiriere un activ din Brașov.

Atât vânzarea, cât și închirierea sunt proceduri care se vor derula la Bursa Română de Mărfuri din București.

La închiriere se va scoate activul ”Hală Reparații și Atelier Prelungire” din Brașov, Str.Timiș Triaj, nr.11. Imobilul are o suprafață de 4.790 mp, iar prețul de pornire a licitației este de 25.000 de euro plus TVA. Se solicită o garanție de participare de 330.000 de lei.

Criteriul de atribuire este „preţul cel mai ridicat”. Nu se acceptă subînchirierea, gajarea, cesionarea sau folosirea în comun a bunurilor închiriate. Termenul de închiriere este de un an și se poate prelungi cu acordul părților, prin act adițional cu renegocierea tarifului.

Ofertele și documentele care o însoţesc se vor depune la sediul BRM până la data de 22 ianuarie 2025, ora 09.00. Procedura se va desfăşura la sediul BRM în data de 22 ianuarie 2025, ora 10.00.



Remiză de locomotive, scoasă la vânzare cu 65.000 de euro

De asemenea, CFR Marfă scoate la vânzare Remiza de Locomotive Turnu Roșu din județul Sibiu.

Prețul de pornire a licitației este de 322.998 de lei, iar garanția de participare de 15.000 de lei. Se cere plata integrală în termen de 10 zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Activul se vinde în starea în care se află. Vizionarea amplasamentului se poate face numai după achiziționarea documentației, pe baza unei solicitări scrise transmisă de catre potențialul ofertant.

SNTFM CFR Marfă îşi rezervă dreptul ca oricând, înainte de începerea derulării sau pe parcursul derulării procedurii, înainte de semnarea contractului, fără a trebui să prezinte justificări suplimentare, să amâne, să suspende sau să anuleze începerea sau derularea procedurii. Amânarea începerii, suspendarea sau anularea procedurii nu creează nicio obligaţie de despăgubire în sarcina CFR Marfă S.A.

Ofertele se vor depune la sediul BRM până la data de 18 decembrie 2024, ora 12.00.  Procedura se va desfăşura la sediul BRM în data de 23 decembrie 2024, ora 10.00.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share