Site logo
29 iulie 2022

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat vineri că a desemnat constructorul pentru modernizarea liniei Timișoara Est-Ronaț Triaj.

Tronsonul face parte din obiectivul de investiții “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/oră pentru trenurile de călători şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – Timișoara – Arad Lot 3, în valoare de 1.440.433.361,02 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

WEBUILD este succesoare fostei companii italiene Astaldi.



Trei ani și jumătate pentru nici 14 km de linie ferată

Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care: 42 de luni (trei ani și jumătate) pentru proiectare și execuția lucrărilor, 60 de luni reprezentând perioada de garanție a obiectivului.

Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr. D (13,86 km), de la km 568+399, al liniei CF București – Jimbolia (indicativ 100), până la stația Timișoara Nord, după care se continuă pe linia CF Timișoara – Arad (indicativ 218), de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D). Lungimea traseului este de 13,86 km, de la intrarea în cap X stația Timișoara Est, până la semnal cap Y, din Ronaț Triaj Gr.D.

Trei poduri, cuprinse în proiectul privind modernizarea liniei Timișoara Est-Ronaț Triaj

Pe traseul existent, calea ferată este simplă, electrificată, dotată cu instalație BLA și este dispusă atât în rambleu cu înălţimea de maximum 12 metri, cât și în debleu cu adâncimea de maximum 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar vizat, pentru modernizare, calea se va dubla. Traseul de cale ferată proiectat se va desfăşura în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia tronsoanelor compuse din aliniamente şi curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru circulația cu viteza de 160 km/oră.

De asemenea, se vor executa lucrări:

– de construcţie, reconstrucție sau reparaţii/reabilitare la trei poduri și trei podeţe, nouă pasaje denivelate, o trecere la nivel și se vor executa două podeţe de descărcare;

– de modernizare a instalațiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicații, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc;

– de modernizare a clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Timişoara Est, Timişoara Nord; Ronaţ Triaj Gr. D (post de mișcare), Timișoara Centru; Ronaţ Triaj Cab.1, Ronaț Triaj h, Ronaț Triaj Gr. D (halta). Stația care se va transforma în post de mișcare este Stația (grupa de linii) Ronaț Triaj Gr. D.;

– de modernizare a reţelelor locale existente, de conducte de distribuţie a apei şi de canalizare, care asigură racordarea tuturor consumatorilor branşaţi în prezent la staţiile CF;

– de protecția mediului: panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajări de spații verzi, separatoare de hidrocarburi și bazine decantoare, garduri și panouri de protecție.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share