Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul pentru consultanță și supervizare la modernizarea stației CF Valu lui Traian.
Administratorul infrastructurii feroviare a anunțat că Sucursala Regională CF Constanța și SC Baicons Impex SRL a semnat luni contractul, în valoare de 11.627.006,74 lei (inclusiv TVA), pentru serviciile de consultanță și supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor, aferente obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa I, Valu lui Traian”.
Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, Connecting Europe Facility (CEF) – CEF-T-2022-MILMOB, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, precum și din alte surse legal constituite.
Contractul are ca obiect prestarea serviciilor de consultanţă şi supervizare pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa I, Valu lui Traian, care vor consta în:
- Realizarea Grupei de așteptare din stația Valu lui Traian, care va cuprinde 32 linii de primire-expediere;
- Modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare;
- Menținerea diagonalei 2-4 cap Y care va face legătura între Grupa de Așteptare și Magistrala 800;
- Realizarea unei centralizări electronice în stația Valu lui Traian amplasată în container (lângă cladirea statiei) cu post central deservit de IDM Dispozitor (în cladirea stației) și Post local, deservit de IDM Exterior (în container, Cap.Y al grupei de Așteptare);
- Includerea în centralizarea electronică a elementelor de instalație din stația Valu lui Traian (electromecanisme de macaz, sisteme de detecție a materialului rulant, semnale, SAT, BAT etc);
- Proiectarea si execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa stației și Grupa Așteptare;
- Trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa Asteptare, la km 215+333 va fi prevăzută cu instalație SAT;
- Electrificarea pe toată lungimea a celor 32 de linii din Grupa Așteptare, acestea fiind linii de primire-expediere;
- Integrarea în SCADA a instalațiilor noi de electrificare din Grupa Statie și Grupa Așteptare Valu Traian;
- Reabilitarea sistemului de iluminat din Grupa Așteptare;
- Postul Local (PL) din statia Valu lui Traian, cap Y al Grupei Așteptare va fi prevăzut cu terminal pentru manipularea instalațiilor de semnalizare și electrificare și deservit de IDM exterior;
- Lucrări de Telecomunicații între postul deservit de IDM Dispozitor, amplasat în clădirea stației și cel deservit de IDM Exterior.
Durata totală estimată de implementare a contractului de servicii este de 126 de luni, incluzând şi perioada de garanţie de 96 de luni.
Modernizarea stației CF Valu lui Traian, lucrare de 80 de milioane de euro
Contractul pentru lucrările propriu-zise din stația CF Valu lui Traian, în valoare de 80 de milioane de euro, a fost atribuit către Asocierea BAWI – Swietelsky, așa cum am scris la începutul anului.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 402 milioane de lei, fără TVA, fonduri europene. Durata pentru elaborarea proiectului tehnic este de nouă luni, iar cea pentru execuția lucrărilor comandate de către CFR SA este de 20 de luni.
Amintim că în luna mai 2023, fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv la șapte ani și patru luni de închisoare în dosarul privind mita luată de la Swietelsky pentru modernizarea căii ferate București-Constanța. Instanța a decis confiscarea a 2,1 milioane de euro și 4 milioane de lei de la Sebastian Vlădescu și 2 milioane de euro și 3 milioane de lei de la Ionuț Costea (cumnatul lui Mircea Geoană).
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail