Site logo
29 iunie 2022

Administratorul infrastructurii feroviare CFR SA a anunțat miercuri după amiază că va introduce restricții de viteză pe calea ferată, în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade.

Începând de astăzi, 29 iunie 2022, și până vineri, 1 iulie, când sunt anunțate temperaturi care vor depăși 37-38 de grade în aer, conform informărilor transmise de ANM, se vor lua măsurile speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, a comunicat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Restricții de viteză pe calea ferată, unde situația o va impune

În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va face revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenționare de Cod Galben și Cod Portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade C, pe anumite intervale de stații, unde situația o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/oră față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

”Menționăm faptul că aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situații speciale”, se arată în comunicat.

Călătorii trebuie să se informeze la operatorul de transport

CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

De asemenea, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.

Călătorii pot afla informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie și de pe site-ul administratorului de infrastructură feroviară www.cfr.ro – domeniul Trenul meu sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren. Programul presupune introducerea numărul exact al trenului în căsuţa indicată, iar printr-un click pe Informații tren programul va afișa informațiile referitoare la minutele de întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire la destinaţie.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share