Site logo
Contract de curățenie în Terminalul Pantelimon, scos la licitație de Primăria Capitalei
22 aprilie 2024

Primăria Municipiului București a scos la licitație un contract de curățenie în Terminalul Pantelimon, pentru o perioadă de nouă luni.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de curățenie interioară-exterioară PARK & RIDE parcare supraterană şi terminal STB intersecţie Şoseaua Pantelimon – Şoseaua Vergului Dudeşti, Bucuresti, sector 2”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 655.926,75 lei, echivalentul a aproximativ 130.000 de euro, însă poate ajunge și la 947.449,75 lei fără TVA (190.000 de euro) dacă se include și valoarea suplimentării serviciilor cu patru luni în anul 2025, în limita creditelor bugetare aprobate.

”Având în vedere frecvența persoanelor din terminalul de transport și luând în considerare capacitatea mare de parcare, este absolut necesar să fie contractate urgent servicii de curățenie. Serviciile de curățenie trebuie prestate la cele mai înalte standarde de calitate, cu echipamente adecvate, în conformitate cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini, cu personal calificat, instruit şi responsabil, în vederea asigurării unui spațiu adecvat și propice pentru transportul public urban și parcări autoturisme”, se arată în anunț.



Terminalul Pantelimon, finalizat în mandatele a cinci primari generali

Terminalul multimodal Pantelimon s-a construit în mandatele a cinci primari ai Bucureștiului: Sorin Oprescu, Ștefănel Dan Marin, Răzvan Sava (ultimii doi interimari, în perioada în care Oprescu a fost arestat pentru luare de mită), Gabriela Firea și Nicușor Dan.

Inițial, termenul de finalizare a lucrării era anul 2014, după cum promitea primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu. Lucrările nu au fost gata atunci pentru că în acel an Tehnologica Radion, antreprenorul general, a intrat în insolvență. Apoi, în august 2014, patronul companiei, Teodor Berna, a fost arestat preventiv într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală cu un prejudiciu, potrivit procurorilor, în valoare de 100 de milioane de euro. După acest episod, lucrările pe Șoseaua Pantelimon s-au oprit definitiv.

Apoi, la finele lunii iulie 2019, în mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a fost semnat un nou contract cu un consorțiu format din TIAB SA, Tehnologica Radion și VIA Proiect, în valoare de 21 de milioane de euro. Contractul inițial, semnat în vremea când primar general era Sorin Oprescu (între timp condamnat la ani grei de închisoare pentru luare de mită și fugar în Grecia), prevedea construcția unei parcări subterane. Ulterior, pentru că era prea scump, proiectul a fost modificat, fiind aleasă varianta parcării supraterane etajate, terminalul a fost recepționat în mai 2022, iar o lună mai târziu aici au început să întoarcă tramvaiele, după cum a scris atunci Club Feroviar. La parterul terminalului se află stațiile de tramvai și de autobuz.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 21 mai 2024, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 21 noiembrie 2024.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share