Un contract de 3,6 milioane de euro pentru modernizarea stațiilor de redresare pentru alimentarea electrică a tramvaielor din Craiova a fost scos la licitație de Municipalitatea craioveană.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice faza PT+PAC+DE+Documentații avize, autorizații, acorduri+certificate performanță energetică, servicii de asistență din partea proiectantului pe parcursul derulării contractului și execuția lucrărilor pentru componenta
Pentru implementarea Proiectului Integrat de Modernizare a Sistemului de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Craiova, Primăria a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia contractul de finanțare în cadrul POR 2014-2020. Obiectivul general al proiectului vizeaza creșterea atractivității și eficienței sistemului de transport public local din Craiova, prin implementarea unor măsuri integrate ce vizează îmbunătățirea transportului public cu tramvaiul și descurajarea utilizării transportului privat.
Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit în 21 de luni, este de 18.148.265,05 lei, echivalentul a aproximativ 3,6 milioane de euro.
Ce presupune contractul pentru alimentarea electrică a tramvaielor din Craiova
Prin implementarea programului, se urmăreşte realizarea următoarelor lucrări: – reabilitare interior – exterior clădiri stații de redresare nr. 1, 2 și 3, fără intervenții la structura de rezistență; – realizare hidroizolație și termoizolație exterioară; – realizare instalație pluvială, refacere tâmplărie; – refacere instalații electrice interioare, iluminat de siguranță, instalații sanitare și termice, climatizare și ventilație, – realizare instalație de paratrăsnet și punere la pământ, instalație împotriva șocurilor electrice; – realizare sistem de alarmare la incendiu, alarmare la efracție și sistem control acces de supraveghere video cu circuit închis; – realizare spațiu separat pentru dispecerat central al sistemului de monitorizare și conducere în incinta stației de redresare nr. 3; – înlocuire echipamente electrice în stațiile de redresare nr. 1, 2 și 3.
La instalația de alimentare de medie tensiune 20 kV se vor înlocui echipamentele, păstrându-se structura actuală de: – 2 celule de linie – 2 celule de măsură – 1 celulă de cuplă longitudinală – 2 celule trafo-redresor. Celulele vor fi cu simplu sistem de bare, cu gabarit redus şi rezistente la arc liber. Grupul trafo – redresor se va înlocui în totalitate. Grupul trafo – redresor pentru tracțiune este ansamblul echipamentelor: • Trafo medie tensiune 20/0,64 KV, 2300 KVA – 2 buc • Redresor 600 Vcc, 2500A – 2 buc. Instalația de curent continuu se va înlocui în totalitate.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 noiembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 4 martie 2022.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail