Cum a „frăgezit” Sorin Grindeanu opinia publică privind prețul biletelor la tren

Cum a „frăgezit” Sorin Grindeanu opinia publică privind prețul biletelor la tren

de 28 martie 2022

În pofida declarațiilor publice făcute de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, bugetul CFR Călători nu include o majorare a tarifelor la călătoria cu trenul, deși aceasta, fără îndoială, trebuie să aibă loc după aproape zece ani de menținere a tarifelor la același nivel și după scumpirea accelerată a energiei și motorinei din ultimele luni.

Majorarea prețului biletelor de tren cu un nivel de 20% nu apare în bugetul CFR Călători, nu e posibilă legal deocamdată și nici nu e menționată în nota de fundamentare a bugetului. Cu toate acestea, zilele trecute, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că această majorare ar exista la nivelul bugetului.

„Apropo de creşterea preţului la bilete, ştiţi că nu a mai crescut din 2013. În bugetul CFR Călători, de la 1 iulie, este prevăzută o creştere cu 20%. Ăsta este modul în care cei de la CFR Călători şi-au previzionat bugetul pentru anul 2022. Repet: nu a existat niciun fel de creştere din 2013 la preţul biletelor. Să vedem dacă Guvernul, în înţelepciunea sa, va aproba acest buget”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Or, și cifrele bugetului, și prevederile legale îl contrazic. Ministrul nu a făcut decât să pregătească psihologic opinia publică privind scumpirea care va avea loc cel mai probabil de la 1 iulie.

Argumentele privind absența scumpirii din proiectul de buget

În primul rând orice buget al unei companii de stat se face pe baza unor prevederi legale. În cazul de față lipsește Ordinul ministrului Transporturilor care ar aproba creșterea de 20% nu doar la CFR Călători – cum se discută public, ci la oricare operator de călători, inclusiv privat. Ca urmare, legal, CFR Călători nu ar avea cum să bage majorarea în buget.

De altfel, această creștere nici nu apare. Partea de venituri e în creștere cu doar 6,6% în schița de buget. „Veniturile din exploatare au fost estimate în creștere cu 6,66% față de cele realizate la data de 31.12.2021, respectiv cu suma de 146.672,76 mii lei, de la 2.200.691,43 mii lei (anul 2021) la 2.347.361,19 mii lei (anul 2022)”.

În cazul în care totuși s-ar fi luat în calcul majorarea tarifelor, aceasta ar putea fi adevărat doar dacă numărul de pasageri și călătorii ar urma să scadă, fapt puțin probabil în condițiile în care traficul feroviar va fi în creștere în 2022, față de un an 2021- de maxim al pandemiei.

În nota de fundamentare se face referire la majorare, dar în mod vag. „În sensul celor prezentate, realizarea veniturilor bugetate este posibilă doar în cazul în care se va aproba majorarea tarifelor, solicitată de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” S.A. începând cu data de 1 iulie 2022, deoarece din anul 2013 nu au mai fost operate majorări de tarif la călătoria pe calea ferată”, se spune în nota de fundamentare.

Tot nota de fundamentare prevede o creștere a veniturilor din serviciile prestate, dar pe baza volumului de activitate 48 milioane tren-km, nu a încasărilor din bilete.

Sindicaliști: Nu cuprinzi o sursă în buget până nu ai aprobare

„Acum nu mai știi ce e legal și ce nu, dar adevărul e că nu cuprinzi o sursă (de venituri – n.red.) până nu ai aprobare. Așa a fost până acum, dar nu vedeti ca nu se mai ia de bază. Domnul Grindeanu nu a spus corect: orice ordin de ministru se dă pentru toată lumea toti operatorii, nu doar pentru CFR Călători. Ar fi discriminare concurență neloială. Dar ministrul a aruncat-o pe CFR Călători”, spune Rodrigo Maxim, lider sindical.

El adaugă că din cauza faptului că au crescut prețurile la motorină și curent electric, CFR Călători nu se mai descurcă, „doar dacă anulează din trenurile de călători”.

Măntescu: Trebuia de la 1 ianuarie

„Probabil că ei au previzionat la venituri, discuția de majorare a fost din octombrie noiembrie de anul trecut, nu înțeleg de ce nu s-a prins de la 1 ianuarie și a prins-o de la 1 iunie în plin sezon estival”, spune Iulică  Măntescu, lider sindical al Federației Mecanicilor de Locomotivă. „Au crescut preturile la energie muncă etc. Ei ne-au transmis că e cuprinsă în interiorul bugetului”, afirmă el.

Oficiali din Ministerul Transporturilor recunosc absența ordinului de ministru și explică mecanismul majorării. „Deocamdată nu stiu ca ministrul să fi dat ordinul. După ce s-a aprobat bugetul, trebuie să se facă un document care să ajungă la ministru și să îl semneze, ei (CFR Călători – n.red.) nu l-au făcut. Vine cu C.A. cu propuneri, C.A. face nota de fundamentare și după aia… la momentul ăsta nu e ordinul”, spune un reprezentant al Ministerului.

Oricum, cu sau fără majorare introdusă în buget, tarifele trebuie crescute și aceasta chiar dacă nivelul de confort oferit călătorilor nu a crescut și acesta cu 20% după cum comentează malițios unii forumiști. „Există relații pe care acum zece ani se călătorea cu trenul sau cu microbuzul cu 5 lei. Acum, cu trenul mergi tot cu 5 lei, iar cu microbuzul mergi cu 15 lei”, spune cu năduf Maxim Rodrigo.



Share