În era în care plățile electronice sunt încurajate, CFR Călători face exact contrariul. La plata cu cardul în tren pe ruta de Aeroport Otopeni, pasagerii trebuie să plătească mai mult decât la casa de bilete, prețul incluzând și comisionul bancar. Acest lucru nu se întâmplă nici la TFC (care circulă pe aceeași rută) și nici la STB ori Metrorex.
Noul Mers al Trenurilor 2024-2025 a adus o nouă supriză neplăcută pentru pasagerii operatorului feroviar de stat. În automotoarele care circulă pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă a apărut un afiș prin care călătorii sunt informați că dacă plătesc biletul cu cardul, la validatoare, li se va percepe suma de 6,32 lei. Dacă îți cumperi titlul de călătorie de la casa de bilete, plătești doar 6 lei. Practic, CFR Călători a pus în cârca clientului comisionul perceput de instituția bancară pentru procesarea tranzacției.
La Transferoviar Călători, operatorul privat care și el operează trenuri pe aceeași rută, biletul costă 6 lei, chiar dacă îl plătești cu cardul la validator. Asemenea validatoare sunt instalate și în tramvaiele, troleibuzele și autobuzele Societății de Transport București, iar de pe card ți se rețin 3 lei, fix cât costă călătoria, fără vreun alt comision suplimentar. Aceeași situație și la Metrorex – comisionul bancar este suportat de transportatorul bucureștean din subordinea Ministerului Transporturilor.
Revenind la ruta de aeroport, se pare că directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, face tot ce este posibil pentru a-și izgoni pasagerii. Care însă nu pot alege cu ce operator se duc la aeroport, cum este cazul unui weekend la Predeal, de exemplu, când decizi cu ce tren să pleci și să te întorci, în funcție de condițiile oferite și de prețul biletului. La aeroport trebuie să ajungi la o anumită oră, altfel pierzi avionul. Și în sens invers, dacă ai aterizat la Otopeni nu aștepți câteva ore să vină un tren al TFC, pentru că plătești mai puțin și ai condiții mai bune.
Ștefan Roșeanu: ”Comisionul bancar trebuie suportat de către operator”
Ștefan Roșeanu, fost președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), spune că măsura luată de operatorul feroviar de stat de a pune în sarcina clienților comisonul bancar contravine reglementărilor în vigoare.
”Obligația este să vândă la prețul reglementat. Comisionul bancar se suportă de către operatorul de transport feroviar, ca orice operator economic. La prețurile reglementate se pot adăuga doar comisioanele de vânzare ale terților (agenții de turism, aplicații de vânzări etc). POS-urile sunt echipamente interne ale operatorului, deci nu e vânzare prin terți. Toate costurile aferente serviciului public (deci și comisioanele bancare) sunt luate în calcul la stabilirea necesarului de subvenție”, a declarat Roșeanu pentru Club Feroviar.
În automotoarele CFR Călători nu funcționează încălzirea
Și pentru că tot am pomenit de cei doi operatori de pe această rută, mai trebuie menționată o deosebire.
În automotoarele TFC funcționează încălzirea, în vreme ce în cele ale CFR Călători (cu excepția AM 2072) este frig. Pe timp de vară nu face față instalația de aer condiționat din trenurile de stat. Așa le urează bun venit turiștilor străini Traian Preoteasa.
Tarif dublu dacă nu-ți iei bilet înainte de a te urca în tren
Să reamintim și faptul că începând cu data de 1 februarie 2024, călătorii trenurilor de Aeroport ale CFR Călători riscă să plătească bilet la tarif dublu dacă nu și-au cumpărat bilet dinainte, așa cum am scris la vremea respectivă.
Același tarif dublu (la ”tarif de taxare în tren”) îl plătesc și dacă au nenorocul ca în automotorul în care se urcă să nu fie validator, așa cum s-a întâmplat de multe ori.
Până la ora publicării acestui articol, nu am reușit să obținem nicio reacție din partea conducerii CFR Călători. Când vom primi răspunsul îl vom publica. Club Feroviar va reveni și cu punctul de vedere al Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR), instituția responsabilă să vegheze la respectarea drepturilor pasagerilor pe calea ferată.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail