Platforma Carieră Feroviară în România (CFiR) a contactat responsabilii pentru resurse umane a mai multor operatori feroviari de transport marfă pentru a vedea cât de acută este problema resurselor umane în domeniu și ce trebuie făcut. Cinci dintre ei, printre care și operatorul național CFR Marfă, au oferit și răspunsuri. Un set de informații complete a venit și de la CENAFER – Centrul Național de Formare Profesională Feroviară. După ce miercuri am prezentat opiniile companiei clujene Transferoviar, joi e rândul operatorului Deutsche Bahn Cargo România.
Una dintre problemele de care se lovește sectorul feroviar la momentul la care se dorește selecția de personal este lipsa de vizibilitate în mass – media, spune Georgiana Ștefan, responsabilă de Resurse Umane a companiei germane. „Domeniul feroviar este la nivel de vizibilitate în mass media un domeniu de nişă. Desigur, site-urile de specialitate, precum cfir.ro, reprezintă un instrument bun în identificarea personalului feroviar calificat, însă nu este suficient. Publicul larg nu are informaţii despre ce înseamnă să fii mecanic de locomotivă, şef de tren sau revizor tehnic de vagoane, cu atât mai mult cu cât ne referim la transport feroviar de marfă.
Pentru a compensa aceste probleme DB Cargo a organizat mai multe evenimente online anul trecut. „Prin evenimentele online pe care le-am organizat în luna octombrie a anului trecut am reuşit să informăm tinerii care îşi doreau să se reprofileze despre ce presupune meseria de mecanic de locomotivă, să le răspundem la întrebări, să clarificăm nişte aspecte pe care nu reuşeau să le înţeleagă din cauza puţinelor informaţii care le sunt oferite în media. Noi suntem o companie modernă într-o industrie ce pare învechită. Încercăm prin toate canalele de comunicare şi prin activităţile dedicate tinerilor să prezentăm partea frumosa a meseriilor din transportul feroviar, provocările şi oportunităţile. Ne pliem generaţiilor noi ce intră în câmpul muncii şi ţinem pasul cu inovaţiile din domeniu”.
Resursa umană, prioritară la DB Cargo România
Încă din anul 2016 DB Cargo România a început colaborarea cu CENAFER în vederea calificării unor mecanici şi şefi de tren. „Resursa umană a fost şi este prioritară pentru compania DB Cargo România, din acest motiv ne dorim să investim în continuare în calificarea de personal. Până în prezent am calificat circa 200 oameni. În anul 2020, am recrutat în jur de 50 de persoane în vederea calificării lor”, afirmă responsabila de Resurse Umane.
DB Cargo România angajează la ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România, în perioada 20-21 aprilie, în format online, Electrician Reparații Locomotive, Șef Tren, Mecanic Locomotivă și Revizor Tehnic Vagoane.
|
Calificarea personalului este o provocare pentru CENAFER. Centrul trebuie să trateze solicitările în mod echilibrat, să ofere soluţii echitabile tuturor companiilor ce adresează solicitări. „Făcând acest lucru ce este normal, se întâmplă ca o solicitare să nu poată fi satisfăcută în totalitate şi operatorii să califice prin intermediul CENAFER mai puţin personal decât şi-au propus”, spune Georgiana Ștefan.
Pentru ameliorarea activităților de calificare și perfecționare DB Cargo România consideră o investiţie în instrumentele şi tehnologia centrelor de calificare, o abordare nouă, mai flexibilă. „Pandemia a adus un mare câştig şi deja cursurile de calificare organizate în sistem on-line pentru partea de teorie încep să devină noua normalitate”.
Digitalizarea e noua tendință în industrie. „Am reuşit să digitalizăm toate locomotivele din parcul DB Cargo România astfel încât personalul poate comunică mai facil şi am înlocuit hârtia cu suportul digital. Dorinţa de a aduce un aer proaspăt în acest domeniu stă la baza investiţiilor noastre, din acest motiv încurajăm şi autorităţile şi partenerii să implementeze o digitalizare a proceselor de lucru”, spune ea.
Ar fi indicat ca operatorii să poată organiza cursuri
Nu ar fi rău dacă operatorii ar putea organiza cursuri de calificare, în completarea celor ale CENAFER. „Cu siguranţă industria de transport feroviar ar avea numai de câştigat dacă, pe lângă CENAFER, şi operatorii ar putea organiza cursuri de calificare. Ar creşte numeric forta de muncă, răspunzând mai bine solicitărilor pieţei. Cred că se poate gândi o sinergie între CENAFER şi operatorii privaţi în ceea ce priveşte calificarea personalului”, afirmă ea.
DB Cargo România acordă o atenție deosebită colaborării cu mediul universitar. „În fiecare an colaborăm cu Universităţile în vederea oferirii stagiului de practică la DB Cargo România şi participăm la târgurile de cariera organizate de acestea. Astfel, studenţii au o relaţionare directă cu domeniul, înţeleg procesele de lucru din cadrul fiecărui departament, iar noi îi ajutăm să descopere latura în care ei îşi pot aduce aportul şi pot contribui în viitor. Unii dintre studenţi au fost angajaţi în cadrul companiei în momentul în care şi-au finalizat studiile”.
Piața trebuie educată
Informaţiile oferite publicului larg sunt destul de puţine şi de vagi, consideră responsabila companiei germane. „Rolul operatorilor de transport feroviar ar putea fi şi acela de a educa puţin piaţă pe care activează potenţialii noştri candidaţi prin prezentarea industriei astfel încât să se înţeleagă că există inovaţie, posibilităţi de dezvoltare, că reprezintă viitorul transportului sustenabil şi atent cu mediul. Trebuie schimbat puţin unghiul din care se prezintă transportul de marfă. Da, este o realitate faptul că infrastructura este învechită şi că parte din locomotive şi vagoane sunt vechi, dar la fel de real este că sunt operatori privaţi care investesc în locomotive de ultima generaţie şi vagoane de calitate. Cred că este şi rolul presei de a prezenta şi această parte frumoasă a industriei”, adaugă ea. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail