Site logo
6 iulie 2022

DNA anchetează cum s-ar fi făcut angajările în funcții de conducere și de execuție pentru Magistrala 5 de metrou. Compania Metrorex a fost obligată să predea toate documentele cerute de procurori,

După scandalul din timpul mandatului la Transporturi al lui Cătălin Drulă și ancheta DNA care a culminat cu trimiterea în judecată, sub control judiciar, a liderului sindicaliștilor de la Metrorex, Ion Rădoi, compania a intrat din nou în atenția procurorilor anticorupție. O nouă anchetă a Direcției Naționale Anticorupție ar viza angajările făcute de Metrorex pentru Magistrala 5 de metrou, informează Gândul.

În 20 iunie, DNA – Secția de combaterea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a transmis Metrorex o solicitare prin care pune în vedere conducerii companiei predarea, până pe 30 iunie, a unui număr imens de înscrisuri conform cu originalul și a unor date necesare anchetei declanșate, care are drept țintă toate angajările pe funcții de conducere și de execuție pentru Magistrala 5, inclusiv pentru cei care au plecat între timp din schema de personal și pentru cei care s-au pensionat.

Conform informațiilor Gândul, DNA a cerut de la Metrorex:

  • decizia/hotărârea Metrorex SA privind angajarea de personal pentru Magistrala 5 Metrou;
  • lista nominală a persoanelor angajate pentru Magistrala 5 Metrou (cu precizarea datelor de identificare: nume, prenume, CNP, funcția pentru care a fost angajată, situația actuală a persoanei – angajat, fost angajat, pensionar;
  • modalitatea în care s-au efectuat angajările la Metrorex SA pentru Magistrala 5 Metrou (concurs, interviu, selecție de dosare etc);
  • condițiile de angajare cerute de Metrorex pentru fiecare funcție, fișa postului pentru fiecare funcție scoasă la concurs, documentele solicitate persoanelor în vederea angajării;
  • anunțul public privind angajarea de personal pentru Magistrala 5 Metrou și al celui comunicat către AMOFM București;
  • numele persoanelor care au făcut parte din comisia de selecție sau de angajare a personalului pentru Magistrala 5 Metrou.

Dosarul s-ar afla în instrumentare la un procuror care a instrumentat dosarul fostului președinte PSD al Consiliului Județean Ialomița, Vasile Silvian Ciupercă, achitat în final de Curtea de Apel, pentru că ”fapta nu există”, după ce în timpul anchetei fusese reținut, apoi arestat timp de două luni.

Sursele Gândul spun că în cazul dosarului deschis in rem pentru a se investiga angajările de la Magistrala 5 Metrou ar fi vorba despre mai multe denunțuri.

În urma solicitării făcute de Gândul pentru a afla mai multe detalii legate de acest dosar, DNA a răspuns că, “în acest moment, informațiile solicitate nu sunt publice, în conformitate cu art. 12 alin.1 lit. e) din Legea 544/2001”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share