CFR SA a deschis ofertele depuse pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări aferente loturilor 4 și 5 de pe tronsonul Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. Multe oferte turcești pentru două loturi din Craiova – Caransebeș.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a deschis luni ofertele depuse pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe lotul 4 Cap x Drobeta Turnu Severin – Cap x Băile Herculane și lotul 5 Cap X Băile Herculane – Cap X PO Nou Poarta, aferente obiectivului major de investiții modernizarea tronsonului Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.
Multe oferte turcești pentru două loturi din Craiova – Caransebeș
În cadrul procedurii, trei oferte din cinci primite au provenit de la asocieri conduse de firme turcești, după cum urmează:
- lot 4
- Asociere – Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi a.s. (leader), Yapi Merkezi Inşaat ve Sanayi a.ş., Infravis SRL. Ultima firmă este deținută de Bulut Zafer și Sonmez Gokhan având administrator pe Bekar Umut;
- Asociere – Ic Içtaş Inşaat Sanayi ve Ticaret a.ş. (leader), Rotary Construcții Mentenanță.
- lot 5
- Ofertant unic – Porr Construct;
- Asociere – Ic Içtaş Inşaat Sanayi ve Ticaret a.ş. (leader), Rotary Construcții Mentenanță;
- Asociere – FCC Construccion s.a. (leader), Gülermak Spółka z Ograniczoną Odpowiedzialnością.
Finanțare din Programul Transporturi al UE
Valoarea financiară totală estimată a contractului este de 4,87 mld lei fără tva, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile, aferente programului transporturi (pt) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 72 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție pe lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pe lotul 5.
Achiziția publică pentru loturile 4 și 5 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 km, astfel:
- lotul 4: Drobeta Turnu severin – Băile Herculane, km 362+632 – km 404+250 (41,618 km). valoarea financiară estimată: între 2.440.603.512,56 lei, fără TVA și 2.905.812.389,77 lei, fără TVA;
- lotul 5: Băile Herculane – PO Poarta, km 404+250 – km 436+887 (32,637 km). valoarea financiară estimată: între 2.433.707.400,51 lei, fără TVA și 2.897.676.449,08 lei, fără TVA.
Obiectivul lucrărilor
Principalele obiective incluse în modernizarea infrastructurii feroviare pe cele 2 loturi sunt:
- îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 100 km/h și cea de 120 km/h;
- modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea (25 kv, 50 hz);
- mărirea capacității de tranzit;
- lucrări civile în stații;
- modernizare poduri, podețe;
- ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
- montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
- modernizare 8 tuneluri;
- un tunel nou cu cale ferată dublă poarta 1 (1.279 m);
- instalații de centralizare electronică/electrodinamică noi sau reabilitate, după caz, în stații și linie curentă și introducerea sistemului de siguranță ertms nivel 2.
În perioada următoare, CFR va realiza evaluarea ofertelor (evaluarea pentru calificare și tehnică se va face până în 21 octombrie), în vederea atribuirii contractelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail