Site logo
Discuții Alstom – Ministerul Transporturilor pentru achiziția trenurilor cu hidrogen
21 aprilie 2021

Compania franceză Alstom, singurul producător de trenuri pe hidrogen aflate în operare, poartă discuții cu Ministerul Transporturilor pentru achiziționarea de către România a unor trenuri cu hidrogen.

Informația a fost furnizată miercuri de către Gian Luca Erbacci (foto), președinte pentru Europa al companiei franceze în cadrul unei conferințe online. Răspunzând unei întrebări adresate lui, privind existența discuțiilor, Erbacci a spus că răspunsul e pozitiv și că România este un punct de bază în regiune. Operațiunile Alstom pentru România, Bulgaria, Republica Moldova sunt derulate de la București.

Potrivit oficialilor Alstom, trenurile cu hidrogen nu sunt o completare a actualelor soluții de tracțiune feroviară, ci o alternativă pe rutele pe care electrificarea liniei este scumpă și nejustificată de nivelul de trafic. Trenurile și-ar putea găsi, spre exemplu, utilizarea în România pe linia spre Otopeni (gabaritul scăzut al unui pod feroviar spre Otopeni face imposibilă electrificarea liniei fără modificări substanțiale) sau pe liniile neelectrificate. Proiecte noi, precum cele ale unor trenuri metropolitane ar putea beneficia de serviciul trenurilor cu hidrogen în condițiile în care în faza de început ar putea lipsi lucrări de electrificare a liniilor. Unele dintre administrațiile care se gândesc serios la introducerea unor astfel de trenuri sunt cele ale Timișului și Caraș Severinului  pentru proietul tren-tramvai dintre Timișoara și Reșița.

Costurile trenurilor cu hidrogen sunt în prezent un pic mai mari decât cele ale alternativei diesel, dar este așteptată ieftinirea tehnologiei.

Direcții viitoare de dezvoltare

Oficialii Alstom au prezentat și liniile viitoare ale trenurilor cu hidrogen. Astfel, noile trenuri vor fi mai ușoare, vor avea mai mult spațiu interior, noi sisteme de iluminare LED, izolație termică acustică superioara. Autonomia trenului va depăși 1000 de kilometri in condiții dificile , rezervoarele de hidrogen vor fi optimizate și la fel și consumul. Vitezele de accelerare vor crește, costurile de mentenanță vor fi scăzute, iar sistemul de aer condiționat al trenurilor va fi îmbunătățit, inclusiv la nivelul agentului refrigerant.

Planurile de viitor prevăd livrarea unor trenuri bi-mode în Franța (hidrogen și pantograf) cu o viteză maximă de 160 kilometri la oră și o autonomie de 600 de kilometri (doar prin utilizarea hidrogenului). Capacitatea trenurilor va fi de 218 călători. Primul contract va conține livrarea a 12 trenuri, iar acestea vor intra în operare în 2025.

În Italia, activitatea Alstom include livrarea a șase trenuri cu hidrogen către Ferrovie Nord Milano cu posibilitatea de suplimentare a încă opt. Primul tren va fi livrat în cel mult 36 de luni de la data contractului.



În Germania, Alstom va livra pentru LNVG (Saxonia inferioară) 14 trenuri Coradia iLint ce vor începe operarea în 2022. Contractul prevede 30 de ani de mentenanță și livrarea oxigenului necesar. Va fi realizată o stație de alimentare cu hidrogen la Bremervoerde. Pentru RMV (zona Rin-Maine) vor fi livrate 27 de trenuri care vor începe operarea în 2022/2023. Identic, trenurile vor fi întreținute de Alstom timp de 29 de ani și le va fi asigurat și hidrogenul necesar. Stația de încărcare va fi în Frankfurt Hoechst.

Trenurile cu hidrogen pe pante de aproape 5%

Potrivit prezentărilor, trenurile au parcurs etape complexe de testare în cursul cărora și-au arătat eficiența. În Austria, trenurile s-au arătat capabile să urce pante de 4,4%, iar alimentarea s-a arătat la fel de ușoară precum și la trenurile diesel.  Alte teste efectuate în Olanda au demonstrat compatibilitatea la nivelul infrastructurii și zgomotul redus în operare.

Cătălin Drulă despre trenul cu hidrogen: Când văzu olteanul girafa

Subiectul trenurilor cu hidrogen a mai fost abordat recent de către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. În intervenția sa la debutul Conferinței de Infrastructură organizate recent de Club Feroviar, ministrul a precizat că a discutat deja cu reprezentanții industriei de profil pe această temă.

Cătălin Drulă a precizat că România ia foarte serios în calcul trenurile cu hidrogen și că a avut deja discuții în acest sens cu industria de profil. ”M-aș bucura să fim early adopters în acest domeniu. Ne-am permite și să luăm banii europeni, și să dezvoltăm o adevărată industrie. Dincolo de orice, este vorba de puterea exemplului, pe principiul . Ne trebuie un pic de curaj și de îndrăzneală”, a spus plastic ministrul Transporturilor. (D.C.)

 

 

 

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share