La doar 69 de ani, a murit Dorina Mironescu, inginer care și-a dedicat întreaga viață și carieră transportului feroviar.
Ea a absolvit în anul 1980 Institutul Politehnic București, Facultatea de Transporturi, specializarea Tehnologia transporturilor și telecomenzi feroviare, apoi și-a început cariera ca inginer stagiar la Centrul de Calcul Electronic al Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor.
Ulterior, a urcat toate treptele profesionale în domeniul transportului pe calea ferată din România, iar din 2002 și până în 2016, când a ieșit la pensie, a fost director general al SC Informatică Feroviară SA. Ne-a onorat cu prezența și cu prezentările sale pertinente la mai multe ediții ale Conferințelor Club Feroviar.
Omagiu adus de foștii săi colegi
Foștii săi colegi de la această societate sunt îndurerați de pierderea suferită și au transmis următorul mesaj: ”E greu să vorbești despre Dorina Mironescu la timpul trecut. Dorina Mironescu și-a construit o viață profesională și o carieră în aceeași instituție, întâi Centrul de Calcul MTTc, apoi Centrul de Informatică și Calcul Electronic al SNCFR, apoi Centrul de Informatică al Companiei Naționale de Căi Ferate – C.F.R. SA și în final SC Informatica Feroviară SA, pe care a condus-o mai bine de 15 ani, până la pensionare. Și-a pus amprenta asupra tuturor proiectelor de dotare și modernizare ale instituției atâta vreme cât a condus-o. Prezentă când proiectul de informatizare al căii ferate IRIS a fost demarat și implementat. Prezentă când proiectul xSell a demarat, prezentă când s-a implementat, cu toate etapele ulterioare. Prezentă când s-a dotat Data Center-ul feroviar, când s-a modernizat cu echipamente performante (anii 2006-2015). Prezentă când serviciile informatice furnizate de instituție s-au diversificat, oferind operatorilor de transport noi facilități informatice. A fost o prezență activă în toate aspectele cotidiene ale colectivelor pe care le-a creat, ale echipelor pe care le-a format, a căror trăinicie încă dăinuie. A încercat să rezolve toate problemele care i-au ieșit în cale: materiale, umane, individuale sau colective. A reprezentat cu cinste Calea Ferată Română în organizații internaționale de profil: Uniunea Internațională a Căilor Ferate (UIC), South East Europe Railways Group (SERG), Rail Net Europe (RNE). Dorina Mironescu nu este timpul trecut, este inițiatorul prezentului, alături de toți care au fost în echipa dumneaei, pentru ceea ce înseamnă Informatica Feroviară. Mulțumim, Doamnă!”.
Pentru cei care au cunoscut-o și vor să îi aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit al Dorinei Mironescu va fi depus la Capela Cimitirului Sf. Vineri din București, Calea Griviței nr.202, vineri, 4 octombrie, la ora 14:00, iar slujba va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, la ora 12:00. Dumnezeu s-o odihneasca în pace!
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail