Electrificare CFR își modifică organigrama

de 1 iulie 2025

bugetul Electrificare CFR pe 2025

Adunarea Generală a Acționarilor Electrificare CFR SA a aprobat luni modificarea organigramei companiei.

Potrivit hotărârii AGA nr 8, acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație în acest sens și au mandatat directorul general să aplice modificările.

Acestea vizează introducerea unui compartiment de audit intern, activitate care până acum era realizată de CFR SA. Acest nou compartiment va avea doi auditori.

Când este obligatoriu auditul intern

Auditul intern este obligatoriu pentru toate entităţile ale căror situaţii financiare sunt supuse auditului statutar şi vizează examinarea obiectivă a activităţii companiilor în ceea ce priveşte controlul şi managementul riscului şi procesele de conducere al acestuia.

Obiectivul unui audit intern este de a îmbunătăţi activitatea unei companii, auditorii interni având un rol important pentru a acoperi o arie largă de revizuiri/evaluări în funcţie de obiectivele şi cerinţele managementului.

Rolul auditorilor interni prin misiunile de audit intern pe care le desfăşoară este să evalueze dacă riscurile sunt evaluate corespunzător de management. Responsabilitatea conducerii entităţii este aceea de a protejate bunurile companiei şi să se asigure că procedurile de management sunt corect realizate.

Auditul intern este obligatoriu doar pentru entităţile care au obligaţia auditării situaţiilor financiare, acesta nefiind obligatoriu pentru entităţile care optează pentru auditarea acestora. Obligaţia auditării situaţiilor financiare este pentru entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele pentru cel puţin două din criteriile următoare:

  • totalul activelor: 16.000.000 lei;
  • cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;
  • numarul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.

Neefectuarea auditului intern pentru entităţile care au obligaţia de a efectua audit statutar al situaţiilor financiare potrivit legii, constituie contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.



Share