Site logo
13 martie 2023

Câștigătorul licitației organizate de municipiul Cluj-Napoca a fost contestat de celălalt participant la licitație, de asemenea o asociere turcească. Constructorul metroului Cluj e contestat. 

Potrivit publicației locale media9.ro plângerea a fost depusă de Dogus din cauza faptului că oferta lor era cu peste 200 de milioane de euro mai mică. Și pentru că au fost descalificați tehnic pe niște detalii pe care le consideră nesemnificative: o serie de documente care nu erau traduse din engleză și niște CV-uri lipsă.

Conform art. 24. – (1) din legea 101/2016, CNSC soluţionează pe fond contestaţia în termen de 15 zile de la data primirii, în condiţiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziţiei. În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorităţii contractante.

La momentul realizării articolului, contestația nu figura nici în SEAP, nici în CNSC. Experți în licitații publice au explicat pentru Club Feroviar că dacă a fost trimisă vineri după-amiază, contestația nici nu avea timpul fizic necesar să ajungă prin Poșta Română la Consiliul de Soluționare a Contestațiilor.

Constructorul metroului Cluj e contestat

La finele lunii februarie, municipiul Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul licitației la lucrările de metrou. Atunci a fost desemnat constructorul metroului din Cluj, o asociere ce include firmele românești Alstom Transport și Arcada Company Galați.

Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A. a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”, potrivit unei postări pe pagina de socializare a primarului Emil Boc.

Oferta depusă de către Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S. – Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia – Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A are următoarele caracteristici:

  • Oferta financiară: 9.059.483.352,07 lei fără TVA (față de valoarea estimată de 9.064.456.067 lei fără TVA);
  • Punctaj obținut componenta financiară: 55 puncte (din 55).

A doua ofertă a venit din partea asocierii Dogus Insaat ve Ticaret A.S. (Leader), Tekfen İnşaat ve Tesisat A.Ş. (Tekfen Construction & Installation Co., Inc.), care a depus contestație.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share