EXCLUSIV Când vor fi gata reparațiile la viaductul Cârcea. Ce lucrări au mai rămas de făcut

de 6 mai 2026
EXCLUSIV Când vor fi gata reparațiile la viaductul Cârcea. Ce lucrări au mai rămas de făcut

Reparațiile la viaductul Cârcea de pe Magistrala 100, grav avariat în 2018 de un mecanic de locomotivă beat al GFR, vor fi gata în această vară. După finalizarea lucrării, viteza de circulație în zonă va crește de la 10 km/oră la 120 km/oră, iar durata călătoriei între București și Craiova se va reduce considerabil.

Lucrările la obiectivului de investiţii „Reconstrucţie şi reparare viaduct Cârcea km 200+306, linia 100 CF Videle-Orşova”, se apropie de final.

După cum a precizat la solicitarea Club Feroviar directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, Ninel Cercel, au mai rămas de executat următoarele lucrări:

– realizare prindere şină-traversă pe tabliere metalice noi;

– realizare prindere contraşină-traversă pe tabliere metalice noi;

– realizare umpluturi în spatele zidului de sprijin de la culeea C 1;

– realizare pereu sfert de con culeea C2, fir I şi II;

– realizare scară de acces la culeea C2;

– montare linie de contact pe firul I;

– demobilizare organizare de şantier;

– amenajare teren natural în zona şantierului.



Se va elimina restricția de viteză de 10 km/oră

”Termenul contractual prevăzut pentru finalizarea lucrărilor de este data de 30 iunie 2026. După finalizarea lucrărilor, viteza de circulaţie a trenurilor pe ambele fire de circulaţie ale viaductului Cârcea va fi viteza proiectată a viaductului, respectiv 120 km/oră pentru trenurile de călători şi 80 km/oră pentru trenurile de marfă”, se mai arată în răspunsul SRCF Craiova.

Se va ridica deci restricția de viteză actuală dintre stațiile Malu Mare și Banu Mărăcine (pe o distanță de 6 km), de 10 km/oră. Acest lucru va aduce o economie considerabilă de timp, de aproape 20 de minute, dacă luăm în calcul și frânarea, și accelerarea ulterioară.

Contract semnat cu o asociere austriaco-română

SRCF Craiova a semnat cu Asocierea Strabag SRL & Metabet CF SA contractul ce are ca obiect ”Reconstrucție și reparare viaduct Cârcea km 200+306 linia CF 100 Videle-Orșova (proiectare și execuție)“, în valoare de 56.468.460,90 lei fără TVA.

Contractul pentru consultanța și supervizarea lucrărilor la viaduct, în valoare de 778.800,90 lei fără TVA, a fost semnat cu compania românească Baicons Impex SRL.

În primăvarea anului trecut, Club Feroviar a făcut un reportaj la fața locului. Între timp, reparațiile la viaductul Cârcea au avansat considerabil, așa cum se poate vedea și din filmarea alăturată.

Viaductul, grav avariat de un mecanic de locomotivă beat

Pe 12 august 2018, un tren de marfă al Grup Feroviar Român a pătruns pe tablierele nr. 1 și nr. 2 de pe firul I ale viaductului Cârcea, în condițiile în care cele trei tabliere de pe acest fir se aflau în diferite stadii ale lucrărilor de reparații și consolidare, iar pe toate tablierele șinele și traversele erau demontate încă de la începutul acestor lucrări.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool în sânge. Ulterior, el a fost trimis în judecată, prejudiciul fiind estimat la o valoare de 62.333.159,10 lei, fără TVA (echivalentul a aproximativ 12,5 milioane de euro).

Ca urmare a pătrunderii trenului pe viaduct și a deplasării osiilor locomotivei și ale vagoanelor cisternă direct pe elementele structurale superioare ale tablierelor 1 și 2 de pe firul I s-a produs un grav accident feroviar. Au rezultat distrugerea totală a tablierelor 1 și 2 și deteriorarea gravă a tablierului nr. 3 de pe firul I de circulație, deteriorări ale infrastructurii comune pentru cele două fire de circulație în zona cuzineților și a zidurilor de gardă, precum și deteriorări la tablierul 1 de pe firul II. Totodată, s-au produs și degradări grave, locale, la betonul cuzineților alăturați de pe firul II.



Share