După ce, la finele anului trecut, v-am prezentat câți km de cale ferată modernizată au fost recepționați în 2024, acum vă spunem pe câți kilometri mizează CNCF CFR SA că se va tăia panglica în acest an. Ritmul șantierelor feroviare lasă mult de dorit, iar inaugurările se fac cu țărâita, din motive care nu de puține ori nu țin de constructor, ci de exproprieri, emiteri de avize, relocări de utilități etc.
În 2024 au fost făcute recepțiile la doar 77 km de cale ferată modernizată, așa cum v-am informat recent. Și aceștia adunați laolaltă cu proiectele de tip Quick Wins, care nu sunt chiar de modernizare, ci mai degrabă de restabilire a parametrilor constructivi, dar tot e o realizare față de anul 2023, când cifra a fost 0 (zero).
Speranțe pentru inaugurarea a 259 km de cale ferată modernizată în acest an
Să vedem ce speranțe sunt pentru 2025. ”În 2025 estimăm finalizarea a aproximativ 85 km pe tronsonul Bârzava-Simeria (cu darea în exploatare). De asemenea, avem în execuție lucrări de reparații tip QW (Quick Wins – n.red.) și reînnoiri pe 174 km de cale ferată care au înregistrate, la acest moment, stadii fizice ale lucrărilor cuprinse între 75% – 99%”, ne-a răspuns Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Deci un total de 259 km ar urma să fie recepționat în acest an. Situația din ultimii ani se prezintă în felul următor:
2019 166,86 km Detalii AICI
2020 71,88 km Detalii AICI
2021 33,02 km Detalii AICI
2022 13,39 km Detalii AICI.
2023 0 km Detalii AICI.
2024 77 km Detalii AICI.
Lucrări începute în 2017, recepționate în 2025
În ceea ce privește modernizările propriu-zise (fără proiectele de tip Quick Wins), între Bârzava și Simeria sunt 99,26 km, deci dacă se va tăia panglica la 85 km înseamnă că nu va fi gata lucrarea pe întreaga distanță. Aceasta este împărțită în trei tronsoane, iar situația se prezintă în felul următor:
- Bârzava-Ilteu: 36,04 km, lucrări începute pe 27 iulie 2017, lucrează Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL, stadiu fizic la nivelul lunii noiembrie 2024 de 93,40%;
- Ilteu-Gurasada: 22,34 km, șantier început pe 4 decembrie 2017, lucrează Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA denumită ”Asocierea RailWorks”, stadiu fizic 74,34%;
- Gurasada-Simeria: 40,88 km, șantier început pe 3 octombrie 2017, lucrează Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA, stadiu fizic 87,37%.
Deci tronsoanele respective vor fi gata după opt ani de lucrări, asta dacă estimarea CNCF CFR SA se va și adeveri. Căci și la finele anului 2023 administratorul infrastructurii promitea că în anul 2024 se vor inaugura aproape 300 km de cale ferată modernizată și când s-a tras linie cifra a ”intrat la apă”, fiind vorba de doar 77 km.
Proiectele de tip Quick Wins, un real succes
Rămân în continuare mulți km de linie feroviară la care modernizările sunt în curs de desfășurare și nu sunt speranțe ca ele să fie recepționate în cursul acestui an.
Cât privește proiectele de tip Quick Wins, introduse în PNRR de fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, ele s-au dovedit a fi un real succes. Cu mici excepții, lucrările s-au derulat în graficul stabilit prin contract, iar rezultatele sunt palpabile: se ridică restricții de viteză punctuale, astfel că durata călătoriei se reduce semnificativ. Numai că până să fie finalizate proiectele crește durata călătoriei, cum s-a întâmplat pe București-Craiova, unde în Mersul Trenurilor 2024-2025 sunt timpi de parcurs mai mari cu o oră față de graficul de circulație anterior datei de 15 decembrie 2024.
Proiecte în pregătire
Responsabilii CNCF CFR SA ne-au mai transmis și ce proiecte se mai află în pregătire în momentul de față.
”În pregătire, în diferite etape de derulare a Studiilor de Fezabilitate/SF + Proiectare, se află următoarele proiecte de reabilitare/modernizare:
– Predeal-Brașov: 26,9 km;
– București-Craiova: 206 km;
– Coșlariu-Câmpia Turzii-Cluj Napoca: 99 km;
– Suceava-Ilva Mică: 191 km;
– Ilva Mică-Apahida: 119 km;
– Complex Feroviar București: 606 km;
– Rădulești-Giurgiu: 57 km;
– Craiova-Calafat: 106 km;
– Pașcani-Suceava-Dărmănești: 71 km;
– Zona Moldova: 430 km (Ploiești Triaj-Focșani: 143 km; Focșani-Roman: 147 km; Roman-Iași-Frontieră: 140 km)”, au răspuns oficialii companiei de administrare a infrastructurii feroviare din România.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail