Site logo
7 octombrie 2021

Majorarea salariului minim pe economie, cu începere de la 1 ianuarie 2022, a fost adoptată în ședința de Guvern de luni seara. Măsura va avea însă efecte ”perverse” la nivelul angajaților societăților feroviare de stat, cu precădere la CFR Marfă, avertizează sindicaliștii din domeniu.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat la finalul ședinței de Guvern de luni că salariul minim pe economie va crește cu peste 10%, adică aproximativ 130 de lei net.

majorarea salariului minim cumulul pensie-salariu la CFRAstfel, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei, iar un angajat va primi un salariu net de 1.524 de lei, cu peste 130 de lei mai mult decât în prezent. ”Astăzi (luni – n.red.), Guvernul a adoptat majorarea salariului minim în plată la nivelul lui 2022. (…) Această majorare va fi cu 10% în valoare netă, iar ca valoare brută salariul minim în plată la nivelul anului 2022 va ajunge la 2.550 de lei pe lună. Sunt rezultate pozitive, întrucât această majorare a salariului în plată la nivel brut reprezintă o majorare cu aproximativ 250 de lei faţă de nivelul actual şi de 138 de lei la nivel net, iar impactul va fi asupra a aproximativ 1,97 de milioane de oameni. (…) Am crescut salariul net cu 10%, este cea mai mare creştere care s-a făcut în ultimii ani pe salariul net, de patru ori mai mare decât cea de anul trecut”, a spus Raluca Turcan la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul Muncii a adăugat că există la nivel de ţară aproximativ 1,2 milioane de angajaţi plătiţi cu salariul minim, ceea ce înseamnă 22,9% din cei 5,6 milioane de salariaţi activi.

1.000 de angajați de la CFR SA vor beneficia de majorarea salariului minim

majorarea salariului minim întreținere pe linia ferată Buzău-Făurei ridicarea restricțiilor de viteză BVC CFR SA pe 2021 reparații la calea ferată

La nivelul companiilor și societăților feroviare din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sunt în momentul de față câteva mii de angajați care lucrează pe salariul minim pe economie.

La Compania Națională de Căi Ferate CFR SA sunt aproximativ 1.000 de salariați în această situație. ”Cu precădere, este vorba de angajați de la întreținere linii, care sunt necalificați. Burează, trag de șine, de traverse. Am calificat o parte dintre ei și urmează și restul, tranșa a doua care vor fi școliți”, a declarat pentru Club Feroviar Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.

Iulică Măntescu: Cea mai dificilă situație este la CFR Marfă. Se va ajunge la uniformizarea salariilor

facilitățile de călătorie pe calea ferată incendii la locomotivele CFR Călători a fost concediat Iulică Măntescu Iulică Măntescu a fost concediat Federaţia Mecanicilor de Locomotivă cumulul pensie-salariu acțiuni de protest la CFR negocierea CCM la CFR MarfăCea mai dificilă situație din punctul de vedere al salarizării se înregistrează în momentul de față la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA.

Aici, aproape 30% din angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, spune Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă. Este vorba de manevranți de vagoane, maiștri, tehnicieni, mecanici ajutori și alte categorii.

Problema este însă cu după 1 ianuarie se va ajunge practic la o uniformizare a salariilor în cadrul societății, pentru că, dacă nu se va dispune altfel, vor fi majorate doar salariile minime. ”Un mecanic de drum de la CFR Marfă are un salariu de încadrare de 2.700 de lei. Lui nu i se va mări salariul, așa că va ajunge la un nivel asemănător cu cel al unui mecanic ajutor, care va ajunge la 2.550 de lei. Practic, toată lumea va intra în aceeași oală și atunci unde este diferența de responsabilitate?”, s-a întrebat retoric liderul sindical.

Din cauza salariilor, angajații CFR Marfă migrează la operatorii privați

revoltă la CFR Marfă preavize la CFR Marfă economii la CFR MarfăDin această cauză, spune Iulică Măntescu, se produce și exodul multor angajați ai CFR Marfă, cu precădere mecanici de locomotivă, către operatorii privați de transport feroviar.

”Acolo corelarea și diferențierea veniturilor se realizează mult mai bine. La CFR Marfă se poate ajunge nu de puține ori în situația în care un mecanic ajutor care a promovat examenul și a ajuns mecanic de manevră să alba același salariu ca înainte”, a explicat liderul FML. El a precizat că această anomalie nu apare numai în cazul mecanicilor de locomotivă, ci și la alte posturi.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Paradoxul de la IRLU: procentul angajaților cu salariul minim va crește de la 4% la 85%

ieșirea CFR IRLU din insolvență CFR IRLU a ieșit din insolvențăO situație tragi-comică se va înregistra însă la nivelul Societatății Întreținere și Reparații Locomotive si Utilaje CFR IRLU SA, care este filială a CFR Marfă.

În momentul de față, doar 48 dintre cei 1.148 de angajați ai societăți lucrează pe salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă un procent de 4,18%. După ce va avea loc majorarea de la 1 ianuarie 2022, numărul lor va crește la 976, adică un procent de 85% din total.

La CFR Călători sunt doar câteva zeci de angajați care vor beneficia de majorarea salariului minim

O situație mai bună se înregistrează la Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.

Iulică Măntescu spune că la nivelul operatorului feroviar de stat de călători sunt plătiți cu salariul minim pe economie doar câteva zeci de angajați. Potrivit liderului sindical, aici s-au creat mai multe clase de salarizare decât la celelalte societăți și companii feroviare și, în plus, au fost stabilite și clase intermediare. În consecință, efectul de aplatizare a salariilor va fi mai redus la CFR Călători.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share