
EXCLUSIV. Prima demisie din sistemul feroviar după scrisoarea Comisiei Europene
Scandalul provocat de scrisoarea Comisiei Europene prin care România era avertizată că riscă să piardă sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza numirii unor șefi incompatibili produce primele efecte. Mihai Barbu a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Metrorex. Sursele Club Feroviar au precizat că se așteaptă alte două demisii ale unor demnitari din cadrul Ministerului Transporturilor care au primit posturi în cadrul unor companii subordonate acestuia.
De câteva luni, scena politică românească este în fierbere, după ce de la Bruxelles a sosit o scrisoare prin care autoritățile erau avertizate că România poate pierde bani frumoși din PNRR din cauza numirii netransparente a unor membri în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Ulterior, a mai sosit o scrisoare de la Comisie.
Ieri, HotNews a prezentat extrase din scrisoarea respectivă, în care sunt enumerate și cinci companii din subordinea Ministerului Transporturilor, fiind ridicate semne de întrebare asupra modului în care au fost făcute numirile în CA. În scrisoarea din iunie, Comisia Europeană cerea clarificări legate de numirile în Consiliile de Administrație de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), CFR SA, CFR Călători și Metrorex. Potrivit scrisorii, România nu a furnizat Comisiei o justificare corespunzătoare a îndeplinirii satisfăcătoare a jalonului privind numirile de la cele cinci companii.
Nereguli constatate de Comisie la numirile în consiliile de administrație
Astfel, comitetele de selecție a administratorilor au fost compuse din angajați ai ministerului, în timp ce mai mulți membri ai conducerii sale la nivel înalt au fost candidați în cadrul procedurii de recrutare, punând la îndoială independența comitetelor de selecție. De asemenea, în consiliile de administrație au fost numite personalități politice, ceea ce nu este în conformitate cu normele OCDE privind guvernanța corporativă.
Nu în ultimul rând, unul dintre candidații la CA al Metrorex era, la momentul numirii sale, președinte al CA și șef al comitetului de nominalizare și remunerare, ceea ce pare să constituie un conflict de interese, susține Comisia Europeană.
Mihai Barbu a demisionat. ”Firma de recrutare a fost selectată de minister, nu de mine”
Este vorba de Mihai Barbu, directorul general al Telecomunicații CFR SA, care de la data de 7 octombrie 2021 fusese numit președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Ulterior, el a fost numit și șef al comitetului menționat în epistola de la CE.
Club Feroviar l-a contactat pe Mihai Barbu, care a confirmat că el este cel vizat și ne-a precizat că și-a dat demisia din Consiliul de Administrație al transportatorului bucureștean subteran, act care va intra în vigoare la data de 1 noiembrie.
”Nu vreau să fiu unul dintre cei din cauza cărora se pierd banii din PNRR, așa că am decis să rezolv această problemă pe cale amiabilă. Cât privește modul în care am fost selectat în Consiliul de Administrație, selecția a fost organizată de Ministerul Transporturilor, nu eu am organizat-o. Firma de recrutare a fost selectată de minister, nu de mine. În consecință, mi-am depus demisia, care va intra în vigoare la data de 1 noiembrie”, ne-a declarat Mihai Barbu.
”Am fost numit în Consiliul de Administrație respectând legislaţia naţională în vigoare”
El ne-a pus la dispoziție și demisia sa ”în alb”, datată 26 septembrie 2024, pe care o puteți consulta în facsimilul alăturat. Acum, Mihai Barbu a demisionat și de facto din funcția de președinte al CA al Metrorex, având în vedere că va fi și candidat din partea PNL la alegerile parlamentare.
Iată ce scria Mihai Barbu în demisia în alb de la finele lunii trecute: ”Ca urmare a adresei transmise de către DGPET nr. 36934 din 25.09.2024, precum şi discuţiile recente avute cu conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin care mi-a fost adus la cunoștință faptul că reprezentanții COM ar putea condiţiona aprobarea cererii de plată nr. 3 aferentă PNRR de îndeplinirea satisfăcătoare a jalonului 79 – -, jalon aflat în responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, faţă de care au iniţiat şi menţinut o serie de observaţii.
Luând în calcul:
- Am fost numit în Consiliul de Administratie respectând legislaţia naţională în vigoare prin procedură de selecție conform OG. 109/2011 în forma actualizată;
- Mi-am îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în Contractul de mandat potrivit legislaţiei în vigoare, în mod corespunzător, cu loialitate, cu prudenţa şi cu diligenţa unui bun administrator în interesul exclusiv al METROREX S.A.;
- În cazul în care reprezentanții COM îşi mențin observațiile pe această evaluare, în pofida argumentelor/dovezilor aduse de reprezentanții MTI cu privire la desfășurarea în mod legal, transparent şi cu respectarea criteriilor de competență profesională a procedurii de selecție conform OG nr. 109/2011 actualizată, în urma cărora am fost numit în funcţia de administrator al METROREX SA;
- Pentru a susţine interesul ministerului pentru validarea cererii de plată nr. 3 aferentă PNRR pentru România privind îndeplinirea jaloanelor şi țintelor aflate în responsabilitatea sa (jalonul 79);
- Pentru a evita eventuale întârzieri generate de clarificarea cadrului legislativ intern în baza căruia au fost desemnați membrii din consiliile de administrație, clarificări necesare în vederea validării cererii de plată numărul 3 aferentă PNRR pentru România.
Vă aduc la cunoștință că voi fi de acord cu încetarea contractului de mandat nr. M01/2058/10.02.2023 privind calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Metrorex, în conformitate cu litera d) art, 21-21.1 din Contractul de mandat, respectiv prin acordul de voință al părților consemnat prin Act Adițional la Contractul de Mandat, conform documentului anexat prezentei”, se arată în textul demisiei.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail