
Experți în asfalt, luptători în Irak și politruci la șefia nou înființatei Carpatica Feroviar
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune în conducerea nou înființată Carpatica Feroviar experți în drumuri, luptători în Irak, politruci de la cabinetul său pentru Consiliul de Administrație al Carpatica Feroviar, companie a cărei înființare este decisă azi de către Guvern. Numirile au loc pe fondul retragerii banilor de către Comisia Europeană tocmai pe motivul incompatibilității multor numiri la companiile feroviare.
Guvernul va discuta în ședința de azi înființarea societății cu capital de stat Carpatica Feroviar S.A., proiectul în cauză fiind disponibil spre consultare aici.
Proiectul prevede că este vorba de o societate pe acţiuni, de interes strategic, ce asigură transportul de marfă, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Societatea este persoană juridică română, se organizează şi funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare și cu principiile pieței libere. Capitalul social al Societății este de 125.000 lei şi se constituie prin vărsare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru anul 2024. Capit alul social este subscris şi integral vărsat de statul român, în calitate de acţionar unic, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Capitalul social iniţial este împărţit în 12.500 acţiuni nominative, fiecare având valoarea nominală de 10 lei, deţinute în totalitate de statul român prin reprezentant legal Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Mână liberă
Pe perioada în care statul este acţionar majoritar, Societatea poate vinde active din patrimoniul său persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la iniţiativa Consiliului său de Administraţie şi cu acordul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu mandatarea reprezentanţilor săi în Adunarea Generală a acţionarilor. Societatea poate deţine în proprietate bunuri imobile şi mobile, după caz. Obiectul de activitate al societății constă în asigurarea transporturilor comerciale de mărfuri, precum și transporturilor care vizează interesele strategice ale statului.
Societatea desfăşoară activităţi de interes strategic, precum și cu caracter comercial, şi are, în principal, ca obiect de activitate: a) efectuarea transportului de mărfuri în trafic intern şi internaţional ca expediţii de mesagerie, coletărie, containere şi vagoane complete; b) transportul mărfurilor în trafic combinat; c) lucrări de întreţinere şi reparaţii de locomotive, vagoane, mijloace de transport şi utilaje de mecanizare din proprietatea proprie; d) comerţ intern şi import-export; e) operaţiuni valutare; f) declarant şi comisionar vamal.
Bucuria lui Gruia Stoica. Se poate băga într-un nou Rolling Stock
Societatea are dreptul să deţină acțiuni sau să participe la capitalul social al altor societăţi şi să decidă, în condiţiile legii, asocierea cu persoane juridice, române sau străine, pe baza unei analize de rentabilitate şi numai cu aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor. Activitatea societății se desfășoară pe baza unui plan de management pe criterii de performanță, digitalizarea tuturor proceselor în cel mai înalt grad posibil și implementarea unui plan de activitate care încurajează competiția și eficiența utilizării personalului și a materialului rulant.
Sarcini de război
În vederea satisfacerii nevoilor de apărare a ţării şi în limita obiectului său de activitate, Societatea are următoarele obligaţii: a) să participe împreună cu ceilalţi factori responsabili la întocmirea şi la punerea în aplicare a planului de mobilizare; b) să asigure rezervele şi capacităţile necesare îndeplinirii sarcinilor de mobilizare; c) să întocmească documentele privind completarea forţei de muncă necesare în caz de război cu personal cu obligaţii militare; d) să asigure protecţia civilă a personalului propriu, a călătorilor şi a bunurilor încredinţate pentru transport în cazul unor situaţii speciale, inclusiv al calamităţilor.
Societatea poate contracta credite garantate de stat sau garantate cu bunurile deţinute în proprietate, precum şi credite pentru investiţii garantate în condiţiile legii, cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat și prevederile legislației în domeniul datoriei publice, după caz.
Cum se face încadrarea personalului
Încadrarea personalului necesar desfăşurării activităţii se face pe bază de contract individual de muncă, încheiat conform legii, prin concurs sau examen, după caz și/sau alte forme de selecție, conform unui Regulament aprobat de Consiliul de administraţie, la propunerea directorului general al societăţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
La nivelul Societății se încheie contractul colectiv de muncă în condiţiile stabilite de legislaţia muncii în vigoare.
Drepturile salariale ale personalului Societății se negociază şi se stabilesc prin contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Societăţii, conform legii.
Până la încheierea contractului colectiv de muncă, personalul societății va beneficia de drepturile de salarizare și de celelalte drepturi de personal propuse de către directorul general, avizate de consiliul de administrație și aprobate de către adunarea generală a acționarilor.
Cine sunt experții care o conduc
Fără excepție, persoanele numite în Consiliul de Administrație al Carpatica Feroviar nu au nici în clin, nici în mânecă cu operațiunile de transport feroviar de marfă.
Aceștia sunt Găvruță Adrian-Daniel (secretar general adjunct al Ministerului, artizanul transferului spitalelor CF la autorități locale), Staicu Mihail-George (șef de cabinet al ministrului), Radu Alexandru (director la Informatica Feroviară și la firme de comercializare a fructelor), Nuncă Otilia-Florentina și Budescu Gabriel (ultimii doi de la companiile de autostrăzi și drumuri).
Mandatul acestora va înceta de drept la data desemnării, de către adunarea generală a acționarilor, a administratorilor selectați potrivit procedurii de selecție și nominalizare prevăzută prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011.
E de la drumuri, dar are studiile necesare
Ministerul Transporturilor, pe principiul aplicat deseori, „una spune, alta face” pretinde că primii administratori sunt de meserie. Primii administratori ai societății, respectiv Găvruță Adrian-Daniel, Staicu Mihail-George, Radu Alexandru, Nuncă Otilia-Florentina și Budescu Gabriel, au fost selectați și îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute la art. 28 alin. (3) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
Piața de transport feroviar de marfă din România este liberalizată la nivel național începând din anul 1998 și complet deschisă pentru transportul internațional feroviar de marfă începând din anul 2007. Liberalizarea pieţei de transport feroviar a condus la intrarea pe piaţa de transport feroviar din România şi a altor operatori feroviari cu licenţă de operare pe infrastructura feroviară pe lângă operatorul cu capital de stat. În data de 31.08.2023, pe piața românească, își desfășurau activitatea 39 de operatori de transport feroviar, din care 5 dețin licențe exclusiv pentru transportul de călători, iar 3 dețin licențe atât pentru transportul de călători, cât și pentru transportul de marfă. În prezent, CFR Marfă deține o cotă de piață de 31,2%, iar încetarea activității creează o oportunitate de înființare a unei noi companii, care să opereze cererea de transport feroviar de marfă.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail