Două firme ale familiei Videanu sunt parte ale asocierii care au câștigat un contract de 1,6 miliarde lei pentru lucrări de arhitectură, compartimentări, finisaje, instalaţii electromecanice, curenți slabi și cale de rulare la metroul 1 Mai – Otopeni.
Familia Videanu deține două din cele nouă firme membre ale asocierii care ar fi fost desemnată câștigătoare la licitația menționată, potrivit publicației Economedia.
Site-ul SEAP – de achiziții publice menționează faptul că asocierea condusă de Somet a depus singura ofertă, însă aceasta nu apare încă la secțiunea proceduri atribuite. În SEAP data de selecție a câștigătorului este menționată ca fiind 17 decembrie.
Cele două firme sunt Theda Mar Design SRL și Theda Mar SRL, ambele având ca reprezentant pe Miorița Videanu, soția fruntașului PDL, fost ministru. Firmele sale, specializate în comercializare și montaj de piatră naturală, au efectuat lucrări și la Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei – Eroilor.
Theda Mar despre Magistrala 5
După cum menționa compania lui Videanu pe site-ul său, „lucrările de placări cu piatră naturală s-au derulat pe cele zece staţii, cu o suprafaţă placată de aproximativ 47.500 mp. Placările pereţilor cortină din tabla emailată şi serigrafiată, în suprafaţa totală de 28.867 mp, s-au realizat în şase din totalul de zece staţii. Odată cu finalizarea lucrărilor, la cele 10 staţii (Râul Doamnei, Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2) ale Magistralei 5 de metrou din Bucureşti, THEDA MAR include în portofoliul său peste 76.000 mp de lucrări impecabil realizate”.
Metrorex a publicat în Sistemul de Achiziții Publice (SEAP), în data de 31.07.2024, anunțul de participare prin care a fost demarată procedura de atribuire, prin “licitație deschisă”, a contractului de achiziție sectorială având ca obiect: „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni), Pachet 2: Proiectare și execuție lucrări de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și curenți slabi”.
Valoarea estimată a contractului este de 1.668.847.816,00 lei, fără TVA, iar durata estimată a contractului este de 44 de luni.
Obiectul contractului sectorial îl reprezintă achiziția serviciilor de proiectare și a lucrărilor de execuție pentru lucrări de arhitectură, compartimentări, finisaje, instalații electromecanice, telecomunicații cale de rulare, inclusiv șina a 3-a și fir de contact aerian în toate stațiile de pe Magistrala 6, 1 Mai – Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail