Contracte de zeci de milioane de euro ajunse ilegal la o firmă privată, angajați scutiți de deplasarea la birou, lideri sindicali a căror necombativitate a fost cumpărată cu beneficii acordate acestora, chete printre angajați pentru „instituțiile statului” (să fie vorba de chete către partidele politice?) sunt doar câteva dintre neregulile de care este acuzat directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, tocmai de către fostul director al Direcției de Control.
Adus de către Traian Preoteasa pe funcția de director de Achiziții și tras pe dreapta ulterior în funcția de director al Direcției de Control a CFR Călători, Ionuț Cismaru a ajuns un soi de dușman de moarte al lui Preoteasa, după ce acesta s-a încăpățânat să își facă meseria, sesizând numeroase nereguli în activitatea companiei, majoritatea cu știința directorului general.
Tras pe dreapta mai întâi din funcția de director de Achiziții – una cât se poate de importantă ținând cont de contractele de sute de milioane de euro acordate de operatorul de stat, Ionuț Sebastian Cismaru a fost numit în poziția de director de Control, de unde a fost, de asemenea, debarcat după ce a sesizat alte nereguli grave. Ulterior, cu încălcarea legii – acuză el, Cismaru a fost detronat și din Consiliul de Administrație al SCRL Brașov – companie ce are ca acționar unic CFR Călători și prin care se scurg zeci de milioane de euro către firma Promet deținută de Tudor Mătușa, despre care Cismaru spune că e un apropiat al lui Preoteasa.
Citește și Șmecherii la CFR Călători cu modernizarea locomotivelor
Club Feroviar a consultat mai multe documente conținând acuzele aduse lui Preoteasa. Prezentăm fiecare acuză adusă acestuia:
- Privind relația cu sindicatele. Cismaru acuză că unii lideri sindicali au primit anumite facilități soldate cu daune aduse bugetului companiei. Este vorba de Grigore Mare, președinte al Federației Mișcare Comercial Vagoane și de Marian Epure, vicepreședinte. Aceștia își desfășoară activitatea la sediul din București al structurii sindicale, pe baza aprobărilor date de regionalele Cluj și Timișoara (reținem apariția constantă a acestor două regionale în toate scandalurile de la Ministerul Transporturilor!) deși ei ar trebui să activeze la Regionalele unde sunt angajați. Cismaru afirmă că bugetul companiei este prejudiciat prin plata unor drepturi salariale necuvenite. „Toleranța” arătată de Preoteasa față de liderii sindicali lovește în interesele sindicaliștilor de rând, prin aceea că liderii avantajați sunt mai puțin dispuși să se opună măsurilor luate de administrație în ceea ce privește angajatul de rând. Situația face obiectul unei note de informare semnate de Cismaru și a primit din partea directorului general Preoteasa rezoluția „Vreau sursa informației”, ca pentru a afla cine „dă din casă”. Tot aici Cismaru afirmă că există angajați care își desfășoară activitatea în localitățile de domiciliu, deși ar trebui să fie găsiți în unitățile angajatoare.
În urma apariției articolului Grigore Mare a făcut precizarea că potrivit Legii 367 (pe 2022 a activității sindicale) pot fi negociate și alte drepturi în contractele colective, unul dintre acestea fiind locul desfășurării activității. În cazul de față sediul sindicatului și a unității angajatoare fiind ambele în București este perfect legală derularea activității în acest oraș. Mare mai afirmă că Ionuț Cismarul nu înțelege prevederile legale în cauză.
- „Protocoale” către instituțiile statului. Nu se știe ce sunt aceste așa-zise „protocoale”. E vorba de mită, iar Cismaru folosește un termen elegant, sau e vorba de obligații legale? Este o acuză gravă, suprinzătoare, cu iz de peșcheș balcanic în cel mai bun caz, dacă nu cu iz penal. Cineva se poate gândi inclusiv la obligarea angajaților să finanțeze din buzunarele proprii partidele politice pentru păstrarea funcției. „Anumiți angajați cu funcții de conducere din cadrul societății, apropiați de domnia sa, își obligă salariații din subordine să facă, din banii personali, protocoale către unele instituții ale statului, sub pretextul că i-au promovat în funcții”, afirmă el. Reamintim că pentru astfel de acuze fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a făcut pușcărie. Dar lista nu se termină aici.
- Una dintre cele mai grave nereguli privește atribuirea directă către SCRL a contractului de modernizare a 37 de locomotive prin PNRR. „Firma patronată de către un apropiat al domnului director general a obținut un contract de 20 de milioane de euro din bani europeni, contract pe care probabil nu l-ar fi obținut niciodată dacă atribuirea contractului pentru modernizarea celor 37 de locomotive s-ar fi făcut prin licitație publică”, spune Ionuț Cismaru. Cum SCRL e patronată de stat nu ne putem gândi decât că „firma patronată de un apropiat al domnului director de stat” e Promat Craiova, companie care a primit de la SCRL contracte de aproape 100 de milioane de lei în 2024. Compania a fost singurul ofertant la licitațiile SCRL și este patronată de Tudor Mătușa, un fost parlamentar.
Citește Al doilea apartament de lux în Dubai pentru Traian Preoteasa
Lui Cismaru i se fac mizerii
Toate aceste lucruri semnalate de fostul director nu s-au lăsat fără consecințe. Cismaru menționează că i-a fost restricționat accesul în parcarea Ministerului Transporturilor (unde avea locul de muncă), i-a fost interzis accesul în minister (deși accesul este controlat de Jandarmerie, o instituție care,desigur, nu e în subordinea lui Traian Preoteasa), i-a fost restricționat accesul la cabinetul directorului general și, culmea, angajații săi au primit dispoziție să nu mai pună în aplicare deciziile luate de el. Lucrările sale primesc din partea lui Traian Preoteasa „apostile de neînțeles”.
Ca într-un soi de structură „Cosa Nostra”, lui Ionuț Sebastian Cismaru i s-a reproșat că „nu mai e de încredere”, ca și cum a fi de încredere ar fi fost principala calitate pe care trebuia să o demonstreze, nu respectarea legii, eticii, corectitudinii, îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Preoteasa i-a cerut demisia și în urma refuzului acestuia de a și-o da au început mizeriile. Împotriva lui Cismaru nu există vreo decizie de începere a cercetării disciplinare.
Dat jos de la SCRL Brașov
Și o ultimă neregulă sesizată de Ionuț Cismaru, soldată cu două plângeri penale este debarcarea sa din Consiliul de Administrație al SCRL Brașov în urma presiunilor făcute de Traian Preoteasa. Fără a aștepta definitivarea mandatului său de cinci luni ca membru neexecutiv al CA SCRL, Preoteasa a dispus înlocuirea lui Cismaru în luna octombrie cu un anume Aurelian Bogdan Vasilescu. Înlocuirea sa este ilegală, prin aceea că membrii CA nu pot fi înlocuiți în timpul mandatului lor, dar și prin faptul că Traian Preoteasa nu are calitate de membru AGA la SCRL sau la CFR Călători, singurele entități care pot înlocui membrii CA de la SCRL.
Cismaru a depus o plângere penală împotriva mai multor persoane implicate, respectiv Traian Preoteasa, Ruxandra Florentina Călina (secretar CA SCRL), Daniel Iorgu (consilier juridic CFR Călători), Gabriel Popa (președinte CA CFR Călători), Victor Mihai Manole (președinte CA SCRL), Mihaela Raluca Sandu, Aida Hanganu și Liviu Alexandru Moraru (ultimii trei fiind membri CA SCRL). Cismaru amenință cu acționarea companiei în judecată pentru obținerea drepturilor sale bănești pierdute în urma abuzurilor.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail