Site logo

FOTO. Cum arată în interior Trenul Prezidențial cu care au mers Ceaușescu, Iliescu și Băsescu

21 septembrie 2024
Trenul PrezidențialTrenul Prezidențial

Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, cei care s-au aflat sâmbătă în Gara de Nord din București au putut vedea cu ochii lor cum arată în interior Trenul Prezidențial, cu care au mers Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu. Club Feroviar vă prezintă fotografii realizate la bordul trenului.

Trenul Prezidențial



Trenul Prezidențial


Trenul Prezidențial



În total, Trenul Prezidențial este compus din 17 vagoane din care 15 vagoane speciale: două vagoane speciale cu două dormitoare pentru preşedinte, două vagoane cu două dormitoare + sufragerie pentru preşedinte sau alte oficialităţi, un vagon cu trei dormitoare şi două vagoane cu patru dormitoare destinate miniştrilor, un vagon dormitor cu nouă cabine a câte două paturi, un vagon sufragerie, un vagon bucătărie, un vagon restaurant, două vagoane uzină echipate cu două motoare Rolls  Royce pentru alimentarea vagoanelor, un vagon transport auto cu cap de patru autovehicule, un vagon transmisiuni cu echipamente STS, două vagoane clasa I cu nouă compartimente a câte şase locuri. De notat faptul că alături de dormitorul prezidențial se află o încăpere cu o canapea pe care dormea câinele lui Nicolae Ceaușescu.

Trenul Prezidențial a fost construit la Întreprinderea de Vagoane Arad

Aceste vagoane au fost construite în perioada anilor 1970 până în anul 1984, la Întreprinderea de Vagoane Arad (acum Astra Vagoane Călători).

Ele au fost proiectate şi construite să suporte o viteză maximă de 200 km/oră, dar circulă cu doar 160 km/oră, pentru că atât este maximul pe rețeaua feroviară din România. Un amănunt interesant este faptul că ele sunt dotate cu aer condiţionat, deşi au fost construite în perioada comunistă, când călătorii obișnuiți nici nu visau la aşa ceva în trenuri. Trenul prezidenţial a fost folosit, de-a lungul timpului, doar de trei şefi de stat – Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu şi Traian Băsescu.



Ultima oară, garnitura a circulat pe ruta București-Constanța

Ultima oară garnitura a fost pusă în circulație la începutul lunii mai 2023, când a dus de la București la Constanța oficiali ai Comisiei Europene, ai Ministerului Transporturilor și ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Atunci, scopul deplasării a fost o vizită de evaluare a Comisiei referitoare la proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare din zona litoralului, cu precădere cele care vizează Portul Constanța. Secretarul de stat responsabil cu coordonarea domeniului feroviar, Ionuţ-Cristian Săvoiu, s-a aflat la bordul trenului, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

Regretatul Octavian Udriște a mers la Sinaia cu Trenul Prezidențial

Acesta a fost prima punere în circulație a Trenului Prezidențial după pandemia de coronavirus. Anterior, garnitura a mai circulat în iunie 2019 pe ruta București Nord-Sinaia, avându-i la bord pe cei care participaseră la Palatul Parlamentului la Conferința Feroviară Internațională, așa cum am scris atunci.

Printre cei prezenți atunci la bordul trenului s-a aflat și regretatul Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit anul trecut pentru o lume mai bună. Atunci, el i-a organizat pe participanți, odată ajunși la Cazinoul din Sinaia, atât pentru vizită cât și pentru fotografiile de grup. O ”militărie” în engleză, franceză, germană și italiană care a condus la o organizare ”nemțească”.

La masa de prânz, membrii delegațiilor străine au fost ”vrăjiți” de sarmalele cu mămăliguță și alte preparate specific românești, pe care, de altfel, le încercaseră timid și cu o zi înainte, la Palatul Parlamentului. Vizita a continuat cu o deplasare la Castelul Peleș și apoi, din nou, ura și la gară, din nou la trenul care i-a dus înapoi la București.



Share