Chiar dacă în primele luni de funcționare garniturile circulau aproape goale, în ultima perioadă, tot mai multă lume merge cu trenul de Otopeni. Aglomerația de pe DN1 de la orele de vârf i-a convins pe români, și nu numai, să opteze pentru transportul feroviar. Sunt însă probleme din cauza caniculei și a suprasaturării Magistralei 700 pe porțiunea Pajura-Mogoșoaia.
Adrian Bărbulescu
Să te duci vineri seara, de exemplu, la Aeroportul Henri Coandă cu mașina sau cu autobuzele STB 783 sau 780 nu pare a fi o idee foarte inspirată. Traficul de pe DN1 este un coșmar, iar drumul de la Gara de Nord la Otopeni poate dura mai bine de o oră.
S-a înregistrat și un grad de încărcare de 65% la trenul de Otopeni
Au realizat asta tot mai mulți români, care au lăsat transportul rutier pentru cel feroviar. La finele săptămânii trecute, garniturile de Aeroport ale operatorului feroviar de stat au avut un grad de încărcare record.
Au fost trenuri cu care au călătorit și 65 de persoane, în condițiile în care capacitatea unui automotor Siemens Desiro (Săgeata Albastră) este de 100 de pasageri, după cum au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul CFR Călători. Acestea au precizat că și câțiva oficiali de la Comisia Europeană au mers cu trenul la Otopeni și că s-au declarat mulțumiți de călătorie.
Vineri seara, DN1 este blocat. Transportul feroviar, alternativa câștigătoare inclusiv spre ”gara lui Țiriac”
Că gradul de încărcare a crescut considerabil am constatat și noi la fața locului. Trenul RE 10726 care a plecat de la Aeroport la ora 16,31 a ajuns la linia 8 a Gării de Nord înțesat de lume, iar pe peron așteptau alte zeci de oameni care voiau să ajungă la Otopeni. În consecință, RE 10727 a plecat spre Aeroportul Henri Coandă cu un grad de încărcare satisfăcător.
Și nu toți pasagerii au coborât la stația terminus, câțiva dintre ei terminându-și călătoria la PO Patinoar, cunoscut și ca ”gara lui Ion Țiriac” pentru că se află în imediata apropiere a patinoarului Telekom Arena al omului de afaceri.
Dat în funcțiune pe 1 iunie anul acesta, punctul de oprire a început să fie utilizat de locuitorii din Otopeni, dar și de corporatiștii care lucrează în clădirile de birouri și în facilitățile industriale din proximitate. De asemenea, noua stație este folosită și de tinerii care se duc să practice sporturi la arena fostului tenisman.
De joi, trenul de Otopeni va opri și la PO Parc Mogoșoaia
Cu siguranță, gradul de încărcare al trenurilor de Otopeni va crește începând de joia viitoare, 15 iulie, când toate garniturile din cursul zilei vor avea opriri și la PO Parc Mogoșoaia. Trenurile vor opri aici în intervalul orar 5,20-23,10 (pe sensul dinspre București), respectiv 5,45-23,26 (sensul spre București Nord).
Primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup (PNL), s-a zbătut pentru a construi aici un punct de oprire modern pe Magistrala 700. Noua stație feroviară a fost construită din banii primăriei comunei din nordul Bucureștiului și predată apoi Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.
Activitatea pe Aeroportul Henri Coandă începe să revină la normal
La creșterea gradului de încărcare a trenului de Otopeni a contribuit, în cea mai mare măsură, intensificarea activității de Aeroportul Internațional Henri Coandă, odată cu sosirea sezonului vacanțelor și cu relaxarea restricțiilor legate de pandemia de Covid-19.
Surse din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au declarat pentru Club Feroviar că în momentul de față activitatea de pe Aeroportul Otopeni a ajuns la 50-60% din punctul de vedere al numărului de pasageri și la 70-75% la mișcări de aeronave (decolări/aterizări) față de aceeași perioadă a anului 2019, înainte de pandemie.
Magistrala 700, suprasaturată. Apar întârzieri
Din păcate însă, trenurile de Aeroport mai înregistrează din când în când întârzieri din cauza suprasaturării Magistralei 700 București-Urziceni pe intervalul Pajura-Mogoșoaia, unde este linie simplă.
Abia acum câteva zile, CFR SA a postat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de creștere a capacității de circulație pe distanța București Nord-PM Pajura-Mogoșoaia (expertiză și DALI)”. Până la implementarea efectivă a proiectului mai e însă cale lungă.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail